INFOGRAFICE Franța încheie 2020 cu o scădere a pieței auto de 25%. Dacia, puternic afectată

INFOGRAFICE Franța încheie 2020 cu o scădere a pieței auto de 25%. Dacia, puternic afectată
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 5 ian 2021

Piața auto din Franța a încheiat anul cu o scădere, marcând astfel cel mai slab an de la criza financiară din 2008 – 2009. Dacia a fost puternic afectată de această conjunctură nefavorabilă, în condițiile în care Franța este cea mai mare piață a mărcii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Franța a fost puternic afectată de criza de coronavirus în 2020, statisticile oficiale la finalul celor 12 luni marcând o scădere de peste 25 de procente, comparativ cu anul anterior, cu 1,65 milioane unități înmatriculate. Chiar dacă în decembrie au fost redeschise showroom-urile închise în noiembrie prin decizii locale de carantinare, ultima lună din an nu a reușit să aducă o creștere față de anul anterior, astfel că a fost raportată o scădere de 10,1% (-11,8% la autoturisme).

Darius Dumitru Meșca, Directorul General al Electrica Furnizare: Vom continua procesul de transformare. Suntem un partener solid al consumatorului și în piața concurențială CITEȘTE ȘI Darius Dumitru Meșca, Directorul General al Electrica Furnizare: Vom continua procesul de transformare. Suntem un partener solid al consumatorului și în piața concurențială

Volumul de automobile înmatriculate în decembrie, anunțat de autorități, a fost cel mai mare din a doua jumătate a anului, respectiv 229.581 unități, din care 186.323 au fost autoturisme. A fost o lună decembrie mai slabă decât luna similară din 2019 și 2017, dar peste luna decembrie din 2018.

INFOGRAFICE Franța încheie 2020 cu o scădere a pieței auto de 25%. Dacia, puternic afectată

Dacia este una dintre mărcile cele mai puternic lovite de această pandemie, în Franța, scăderea din decembrie fiind mai mult decât dublă față de media pieței. Cu numai 9.122 vehicule înmatriculate (8997 autoturisme, -32%), Dacia a marcat un declin de 31,6%, afectând astfel și rezultatul grupului Renault, la -14,2%, în condițiile în care Renault a reușit să limiteze scăderea la 9,8%.

Celelalte mărci franceze au avut evoluții diferite în ultima lună din an: Peugeot a raportat o creștere de 5,2%, în timp ce Citroen a scăzut cu 13,9%. Opel, marcă aflată în proprietatea PSA, a crescut cu 3,3%.

INFOGRAFICE Franța încheie 2020 cu o scădere a pieței auto de 25%. Dacia, puternic afectată

Alte mărci cu creștere în ultima lună au fost Toyota (25%), Hyundai (8,1%), Jeep (7,8%). Mărcile grupului VW au scăut pe linie, de la 7% pentru Audi, 11% pentru VW, până la 22% pentru SEAT.

Anul trecut, guvernul francez a încercat să susțină piața auto prin subvenții acordate în cadrul unui amplu program de relansare, care a oferit avantaje doar celor care au cumpărat automobile cu emisii reduse sau cu vehicule electrice. Din acest motiv, Dacia a fost dezavantajată, ducând lipsa unor motorizări hibride sau electrice. În plus, în ultimele luni, marca românească deținută de Renault a trecut printr-o perioadă specifică schimbării generațiilor modelelor sale principale, Sandero și Logan, ceea ce a afectat volumele de vânzări. Dacia și-a retras, în același timp, de pe piața franceză, trei modele: Logan, Logan MCV și Lodgy.

Cele mai vândute mașini din Europa în 2020: Dacia Sandero și Duster au ieșit din Top 10. Ford Puma, în creștere de popularitate CITEȘTE ȘI Cele mai vândute mașini din Europa în 2020: Dacia Sandero și Duster au ieșit din Top 10. Ford Puma, în creștere de popularitate

Cel mai vândut model al mărcii Dacia, Sandero, a rămas în fruntea vânzărilor, chiar și în aceste condiții dure, fiind al șaselea cel mai vândut automobil din Franța, în 2020, și cel mai cumpărat autoturism de către persoanele fizice, cu un volum de 53.354 unități. Sandero, care este preferat de francezi pentru versiunea sa Stepway, a fost devansat de Peugeot 208, liderul pieței, Renault Clio, Peugeot 2008, Citroen C3 și Renault Captur. Dacia Duster s-a situat pe locul 12, cu 30.268 unități. În total, marca românească a înmatriculat în Franța, anul trecut, 97.170 de autoturisme, cu 30% mai puține decât în 2019. Grupul Renault a totalizat 412.544 autoturisme, cu 25% mai puține față de anul trecut.

Singurul beneficiu al Franței în urma impactului puternic al pndemiei de coronavirus este scăderea substanțială a emisiilor de CO2. Anul 2020 a marcat intrarea în vigoare a unor noi limite de emisii, care au devenit, de la 1 ianuarie, chiar și mai dure. Potrivit datelor CCFA, asociația industriei auto din Franța, emisiile medii ale Franței au scăzut de la 112,9 grame/100 km, în urmă cu un an, la numai 91 grame/100 km, în decembrie 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
piata auto
inmatriculari franta
dacia franta
dacia sandero
duster franta