Kia numește în premieră un șef non-coreean peste afacerile din Europa

Kia numește în premieră un șef non-coreean peste afacerile din Europa
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 23 dec 2023

Fost director al Toyota Europe, care a condus în ultimii ani activitatea Kia în Franța, este primul CEO al Kia Europe din istoria acestei organizații. El îl înlocuiește de la 1 ianuarie pe Won Jeong Jeong, al cincilea manager sud-coreean care a coordonat Kia în Europa.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Kia Motor a anunțat că, de la 1 ianuarie 2024, CEO-ul operațiunilor mărcii în Europa a fost numit Marc Hedrich, care anterior a deținut funcția de CEO al Kia Franța. El lucra pentru coreeni încă din 2015, când a fost numit managing director al rețelei franceze, de unde, în 2021, a fost promovat ca CEO și președinte. Anterior, însă, Hedrich a lucrat timp de 12 ani pentru Toyota, începând de la nivelul de marketing director în Franța și culminând cu poziția de general manager și product planning development al Toyota în Europa, unde a coordonat toate dezvoltările și lansările de produse dedicate europenilor.

ULTIMA ORĂ Avion al unei companii românești, cu 303 indieni la bord, imobilizat în Franța cu suspiciuni de ”trafic de persoane\ CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Avion al unei companii românești, cu 303 indieni la bord, imobilizat în Franța cu suspiciuni de ”trafic de persoane"

La începtul carierei sale, Marc Hedrich a mai condus activitățile Ford, Skoda și SEAT, pe piața din Franța.

Managerul este primul CEO al Kia Europe non-coreean și marchează o abordare și mai agresivă a companiei pe piața locală, unde a cunoscut în ultimele două decenii o ascensiune puternică, împreună cu cealaltă marcă a grupului, Hyundai.

În acest moment, Kia se află într-un moment important al tranziției la propulsia electrică, pe piața europeană, încercând să anticipeze trecerea obligatorie la mașinile 100% electrice, printr-o adaptarea a gamei încă din 2030. La acel moment, cei de la Kia speră să atingă un procent de peste 50% din vânzări cu mașinile BEV, la nivel global, un plan în care Europa are un rol extrem de important.

FOTO La Craiova au început probele cu primul avion IAR 99 SM produs chiar de Avioane Craiova CITEȘTE ȘI FOTO La Craiova au început probele cu primul avion IAR 99 SM produs chiar de Avioane Craiova

Kia are o fabrică în Europa, în Slovacia, unde produce începând din 2004 modelele dedicate pieței europene și care a depășit deja un volum de patru milioane de vehicule asamblate. Încă de la startul producției, la Zilina au fost produse toate modelele familiei Ceed, precum și SUV-ul Sportage.

Potrivit datelor ACEA, anul acesta, Kia a vândut în Europa 538.000 de autovehicule, cu peste 5 procente mai mult decât anul trecut, volum care i-a permis să-și mențină o cotă de piață ridicată în regiune (UE plus EFTA și UK) de 4,6%, la un nivel foarte apropiat de cel al mărcii marca Dacia.

viewscnt
Afla mai multe despre
kia europa
kia sportage
kia ceed