Koc Holding, Ford și LG renunță la fabrica de baterii din Turcia, din cauza „ritmului de adoptare a vehiculelor electrice”

Koc Holding, Ford și LG renunță la fabrica de baterii din Turcia, din cauza „ritmului de adoptare a vehiculelor electrice”
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 12 nov 2023

Compania turcă Koc Holding, partener cu drepturi egale alături de Ford Motor în cadrul Ford Otosan, proprietarul uzinei Ford din Craiova, a anunțat oficial că renunță la investiția programată anterior împreună cu Ford și coreenii de la LG Energy Solution.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Scăderea semnificativă a cererii de automobile electrice pe piețele globale, dar în special în Europa și SUA, a determinat mai multe companii să-și reconsidere investițiile pe termen scurt în facilitățile de producție atât de automobile, cât și de baterii. Koc Holding, parte din cel mai mare grup industrial privat din Turcia, se aliniază acestei tendințe, împreună cu partenerii de la Ford, alături de care produc autovehicule în Turcia și în România. Cele două companii au decis să revoce memorandulul de înțelegere semnat în luna februarie, prin care anunțau intenția de construire a „uneia dintre cele mai mari unități de producție de celule de baterii pentru vehicule electrice comerciale înregiunea europeană extinsă”. Proiectul era prevăzut să se derulez în apropiere de Ankara, capitala Turciei, cu o producție planificată să înceapă în 2026 și o o capacitate anuală de minim 25 GWh, cu posibilitate de creștere până la 45 GWh.

Acum, proiectul este abandonat complet, motivul fiind „ritmul actual de adoptare a vehiculelor electrice”.

„Ca urmare a evaluărilor privind investiția prevăzută pentru producția de celule de baterii în Ankara de către Ford Motor Company ("Ford") și LG Energy Solution Ltd. ("LGES") cu participarea grupului Koç, s-a concluzionat că, având în vedere ritmul actual de adoptare a vehiculelor electrice, calendarul nu este adecvat pentru o investiție în celule de baterii și prin urmare, Memorandumul de înțelegere menționat în anunțul nostru din data de 21.02.2023 a fost revocat”, anunță companiile.

FOTO Dacia reduce semnificativ prețurile mașinilor și valoarea avansului pentru comenzi CITEȘTE ȘI FOTO Dacia reduce semnificativ prețurile mașinilor și valoarea avansului pentru comenzi

Decizia nu afectează producția de autovehicule electrice din Kocaeli, care se aprovizionează în prezent de la alte fabrici de baterii. Pe viitor, Ford și Koç Holding spun că „vor evalua potențialele investiții în celulele de baterii în viitor în conformitate cu dinamica pieței vehiculelor electrice”.

Uzina propusă la începutul anului ar fi putut să devină furnizor de celule de baterii pentru vehiculele electrice produse la Craiova, în uzina Ford Otosan, care începând de anul viitor va asmbla nu mai puțin de trei modele electrice, Ford Puma, Ford Transit Courier și Ford Tourneo Courier. Bateriile utilizate de aceste mașini începând din 2024 vor fi livrate de LG Energy Solution din Polonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
koc holding
ford otosan
lg baterii
fabrica baterii turcia