MAHLE și-a vândut o fabrică din România către grupul american Filtration Group

MAHLE și-a vândut o fabrică din România către grupul american Filtration Group

Foto: MAHLE GmbH

Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 9 aug 2016

Producătorul german de componente auto MAHLE Group și-a vândut divizia producătoare de filtre industriale, inclusiv fabrica dedicată din Timișoara, către grupul american Filtration Group, au anunțat cele două companii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

MAHLE deține două fabrici în Timișoara, unde produce sisteme și soluții de filtrare și,respectiv, componente auto, însă tranzacția vizează exclusiv unitatea de producție a filtrelor industriale, cu 146 de angajați, au declarat pentru Profit.ro reprezentanții MAHLE România. La finele anului trecut, cele două fabrici din România aveau aproximativ 600 de angajați.

Valoarea tranzacției, care trebuie aprobată de autoritățile de reglementare relevante, nu a fost dezvăluită.

"Achiziția operațiunilor MAHLE în domeniul filtrelor industriale extinde prezența Filtration Group în Europa și Asia, prin adăugarea a peste 900 de angajați și unități de producție de talie mondială, în Germania, Olanda, Franța, România, SUA, Japonia și China, se arată într-un comunicat al Filtration Group.

Noul director general interimar al Tarom este Dan Iulius Plaveti, fost președinte al ANRE CITEȘTE ȘI Noul director general interimar al Tarom este Dan Iulius Plaveti, fost președinte al ANRE

Grupul german MAHLE este un jucător major pe piața mondială a componentelor auto, cu vânzări anuale de circa 11,5 miliarde de euro și circa 76.000 de angajați în 34 de țări.

Grupul a intrat pe piața din România în anul 2005, când a construit, pe platforma industrială Calea Aradului din Timișoara, o fabrică de filtre industriale, cu o suprafață inițială de 6.000 mp și o fabrică de componente auto, în urma unei investiții totale de 5 milioane de euro. Printre clienții MAHLE România se numără Daimler, Volkswagen, Fiat, Mercedes, Renault-Dacia, BMW, dar și Rolls-Royce.

Compania a investit anul trecut peste 8 milioane de euro într-o nouă hală de producție și în noi utilaje, valoarea totală a investițiilor din România ajungând la 47,4 milioane de euro.

MAHLE România a raportat afaceri de circa 303,3 milioane de lei (68 milioane euro) în 2015, în urcare de la 272,8 milioane de lei în anul anterior, însă profitul companiei a scăzut la doar 409.000 lei, de la peste 9,9 milioane de lei în 2014.

Pentru acest an, compania țintește afaceri de peste 71 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
mahle
filtration group
filtre industriale
vanzare
timisoara
romania