Mărci electrice precum Tesla și BMW ar putea fi incluse în investigația UE privind subvențiile chineze, lansată de Uniunea Europeană la începutul acestei luni, transmite CNBC.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
”Există multe speculații, dar în acest stadiu sfera acestei investigații nu este încă decisă. Așa că facem consultări pre-inițiere cu autoritățile chineze, iar domeniul de aplicare este încă de stabilit, ceea ce a fost anunțat până acum din partea comisiei este că, strict vorbind, nu acoperă doar vehiculele electrice de marcă chinezească”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, scrie News.ro.
CITEȘTE ȘI UKS Stamping, o subsidiară a grupului Ucler Kelepce, ridică prima sa fabrică din RomâniaUE a început o anchetă cu privire la subvențiile pe care China le-a acordat producătorilor de vehicule electrice, după ce a strâns dovezi ale unor distorsiuni semnificative pe piața europeană, unde vehiculele produse local se confruntă cu o concurență puternică din partea ofertelor mai ieftine de automobile fabricate în China.
Autoritățile din Beijing au criticat ceea ce ei descriu drept opinii ”protecționiste” de la Bruxelles.
”Într-adevăr, [ancheta] ar putea acoperi și alte vehicule electrice, dar domeniul de aplicare exact, care producători vor fi acoperiți de acest lucru, nu este decis în acest stadiu”, a spus Dombrovskis.
Ancheta UE s-ar putea întinde pe o perioadă de până la 13 luni.
Dombrovskis a călătorit vinerea trecută în China, unde a purtat discuții cu autoritățile chineze atât la Shanghai, cât și la Beijing.
Ancheta UE a fost adusă în discuție de mai multe ori de oficiali chinezi, în timpul vizitei acestuia de patru zile.