Mină marină descoperită de Forțele Navele în largul Mării Negre, la 70 de kilometri de Capu Midia

Mină marină descoperită de Forțele Navele în largul Mării Negre, la 70 de kilometri de Capu Midia
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 mar 2022

O mină marină plutind în derivă a fost observată de un pescador, în Marea Neagră, la 70 de kilometri de Capul Midia, iar în zonă a fost trimisă o navă militară pentru neutralizarea acesteia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

“Puitorul de mine și plase "Viceamiral Constantin Bălescu", având la bord o grupă de scafandri deminori (EOD), execută astăzi, 28 martie, o misiune de cercetare și intervenție într-un raion maritim situat la o distanță de aproximativ 39 mile marine (70-72 km), în largul Mării Negre, travers de Capu Midia, unde a fost semnalată o mină marină în derivă”, au transmis Forțele Navale, printr-un comunicat de presă. 
Mina a fost observată, luni dimineață, de pescadorul românesc „Olimpus 1”, al cărei comandant a informat autoritățile române, pe canalele oficiale, în jurul orei 08.10, scrie News.ro

Guvernul a inițiat majorarea amenzilor pentru lipsa rovinietei. Numărul contravențiilor pentru lipsa rovinietei s-a dublat față de 2015, la peste 700.000 CITEȘTE ȘI Guvernul a inițiat majorarea amenzilor pentru lipsa rovinietei. Numărul contravențiilor pentru lipsa rovinietei s-a dublat față de 2015, la peste 700.000

“După primirea sesizării, șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat executarea unei misiuni de cercetare și intervenție în raionul maritim în care a fost sesizată mina. Nava militară a ieșit, la ora 08.20, din portul militar Constanța și, după ce va ajunge în raion, va acționa pentru neutralizarea acesteia”, a precizat sursa citată.

Săptămâna trecută, Directia Hidrografica Maritimă (DHM) a avertizat cu privire la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre, iar la acel moment conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României.

Sâmbătă, o mină al cărei odgon s-a rupt și care a fost luată de valuri a fost descoperită la intrarea pe coasta la Marea Neagră a Strâmtorii Bosfor, la Istanbul.

Potrivit postului turc NTV, un pescar a observat mina, la doi kilometri în largul Rumelifeneri, în nordul Istanbulului, și a alertat autoritățile turce sâmbătă dmineața.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
mină marină
capu midia