Piața de automobile din Europa a scăzut pentru prima dată în acest an. Dacia și piața din România merg contra curentului

Piața de automobile din Europa a scăzut pentru prima dată în acest an. Dacia și piața din România merg contra curentului
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 apr 2018

Înmatriculările de autoturisme din Europa au înregistrat o scădere de 5,3% în luna martie, în special din cauza piețelor mari, Marea Britanie, Germania sau Italia, care au fost afectate de scandalurile dieselurilor, dar și din cauza raportării la o lună foarte bună, martie 2017.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În martie, au fost înmatriculate 1,79 milioane de autoturisme în Europa, fiind prima lună martie cu scăderi din ultimii patru ani. Marea Britanie a contribuit cu un minus  de 15,7%, în timp ce în Germania vânzările au scăzut cu 3,4%, iar în Italia, cu 5,8%. Dintre piețele mari, doar Franța și Spania au continuat să crească, cu puțin peste 2 procente.

Pe primul trimestru, situația este totuși pozitivă, cu un rezultat foarte bun în Spania, +10.5%, Germania, 4%, și Franța, aproape 3 procente în plus. Țările din Est, noii membrii ai UE, au înregistrat o creștere foarte bună, de asemenea, 12 procente față de anul trecut. Aici intră și piața din România, cu 28.643 autoturisme înmatriculate, cu 28,6% mai multe față de anul trecut, din care 8.122 unități înamtriculate în martie, cu o creștere de 17,5%. Creșterea pieței noastre este a doua ca nivel din UE, pe intervalul ianuarie - martie, după cea din Ungaria (29,8%).

În total, în UE au fost înmatriculate 4.171.628 autoturisme noi în primele trei luni ale anului, cu doar 0,7% mai multe față de anul trecut.

Volkswagen Group a depășit 1 milion de vehicule în martie și a înregistrat un nou record CITEȘTE ȘI Volkswagen Group a depășit 1 milion de vehicule în martie și a înregistrat un nou record

Evoluția mărcilor a fost influențată de piețele majore, cea mai mare scădere fiind înregistrată de Ford (-15%), care are ca principale piațe europene Marea Britanie, urmată de Germania. Grupul Volkswagen a reușit să-și conserve cifrele de anul trecut, având chiar și o mică creștere, 0,3%.

Și Renault Group a avut o scădere de 3,2% în martie, în ciuda creșterilor Dacia. Marca românească a urcat la o cotă de piață de 2,7%, profitând de scăderile celorlalți, în urma unui volum de 48.047 unități, cu 10,5% mai multe mașini vândute. Pe întregul trimestru, cota este de 3 procente, cu 126.969 autoturisme, un plus de 16,4% față de anul trecut.

Principalele motoare de avans pentru Dacia au fost noul Duster și Sandero Stepway.

viewscnt
Afla mai multe despre
piata auto
inmatriculari ue
dacia
inmatriculari romania