Pierderile Uber depășesc estimările analiștilor

Pierderile Uber depășesc estimările analiștilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 aug 2021

Compania de car-sharing Uber Technologies Inc a raportat adâncirea pierderilor în trimestrul doi din 2021, după ce a cheltuit mai mult pentru a-i atrage pe șoferi să revină pe platforma sa, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Firma cu sediul la San Francisco, al cărei nume a devenit sinonim cu conceptul de car-sharing, a suferit din plin de pe urma restricțiilor de deplasare adoptate în contextul pandemiei. În consecință, Uber a început să mizeze pe livrarea de mâncare și cumpărături, un serviciu în vogă ca urmare a carantinei, scrie Agerpres.

Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni CITEȘTE ȘI Jacek Olczak, CEO Philip Morris International: Ambiția noastră este ca produsele fără fum să reprezinte peste 50% din veniturile nete totale până în 2025. În România am făcut investiții de peste 500 milioane USD pentru transformarea fabricii din Otopeni

În trimestrul doi din 2021, Uber a înregistrat pierderi ajustate înainte de taxe, dobânzi, depreciere și amortizare de 509 milioane de dolari, extinzând pierderile cu aproape 150 milioane de dolari față de primele trei luni din acest an. Analiștii se așteptau la pierderi trimestriale de 324,5 milioane de dolari.

De asemenea, compania i-a avertizat pe investitori că incertitudinile privind varianta Delta continuă să afecteze redresarea.

Dar directorul general al Uber, Dara Khosrowshahi, a afirmat că serviciul de livrare de mâncare va compensa potențialul declin al serviciilor de ride-hailing iar evoluțiile din iulie sprijină încrederea companiei în rezultatele din semestrul doi din 2021.

Rezervările brute în trimestrul doi din 2021 au atins un nivel record, de aproape 22 miliarde de dolari, din ce în ce mai mulți pasageri revenind la călătorii. De asemenea, au crescut comenzile pentru livrarea de mâncare.

În iulie, șoferii Uber au revenit pe platformă într-un număr mai mare iar compania se așteaptă ca tendința să continue în următoarele luni, alături de nivelul ridicat al comenzilor pentru livrarea de mâncare.

Elon Musk ar fi cerut să fie numit CEO al Apple, însă a primit un refuz ferm CITEȘTE ȘI Elon Musk ar fi cerut să fie numit CEO al Apple, însă a primit un refuz ferm

Uber și-a reafirmat obiectivul de a înregistra profit operațional anul acesta și a anunțat că-și va reduce pierderile în trimestrul trei din 2021 la 100 de milioane de dolari.

Costurile și cheltuielile totale au urcat cu peste 57% în perioada aprilie-iulie 2021, la 5,12 miliarde de dolari.

Divizia de livrări a Uber, care include Uber Eats, și-a atenuat pierderile trimestriale și a și-a dublat rezervările brute față de anul trecut. Per ansamblu, compania a raportat venituri de 3,9 miliarde de dolari în trimestrul doi din 2021, depășind estimările analiștilor, de 3,75 miliarde de dolari.

Uber este o aplicație care conectează pasageri și șoferi în mai mult de 70 de țări din toată lumea, în peste 10.000 de orașe. Pe partea transportului de călători, atât Uber cât și analiștii mizează pe o relansare puternică în 2021, în special grație campaniilor de vaccinare și a speranțelor legate de o relansare veritabilă a deplasărilor profesionale și personale.

Compania Uber a fost fondată în 2009 în Statele Unite ale Americii și până acum nu a înregistrat niciodată profit anual. Pe ansamblul anului 2020, Uber a înregistrat pierderi de 6,768 miliarde de dolari, cu 20% mai puțin față de cele de 8,5 miliarde de dolari din 2019.

Uber activează pe piața din România din februarie 2015 și este acum disponibil în 12 orașe: București, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Craiova, Galați, Pitești, Ploiești, Oradea și Brăila, cu planuri de extindere în țară în viitorul apropiat.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
pierderi