Piloții Ryanair au declanșat prima grevă; 30 de zboruri sunt anulate

Piloții Ryanair au declanșat prima grevă; 30 de zboruri sunt anulate
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 iul 2018

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa și al patrulea mare jucător pe piața românească, a anulat, joi, 30 dintre cele 290 de zboruri din Irlanda, după ce discuțiile cu sindicatele privind îmbunătățirea condițiilor de muncă s-au încheiat fără niciun acord, iar 27% din piloții săi irlandezi au declanșat o mișcare de protest de 24 de ore, transmit Sky News și Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Cele mai afectate vor fi zborurile între Irlanda și Marea Britanie, în condițiile în care Ryanair se confruntă cu prima grevă, după ce în decembrie a recunoscut pentru prima dată sindicatele, scrie Agerpres.

STUDIU 6 din 10 mașini second-hand sunt vândute de samsari, dealerii au doar 15% din piață CITEȘTE ȘI STUDIU 6 din 10 mașini second-hand sunt vândute de samsari, dealerii au doar 15% din piață

Operatorul aerian a dat vina pe sindicatul Forsa pentru eșecul negocierilor, care au durat șapte ore.

viewscnt
Afla mai multe despre
ryanair
greva