Selecția a fost făcută în urma unui studiu realizat de firma americană Sargent&Lundy, cu subcontractor Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare (CITON) Măgurele din cadrul Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), din portofoliul Ministerul Energiei din România, care s-a ocupat de documentarea siturilor.
Studiul a beneficiat de un grant de 1,2 milioane dolari de la agenția americană de stat. USTDA. Procesul de selecție a fost verificat ulterior de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).
Era cunoscut că fuseseră analizate mai multe amplasamente posibile, însă informația cu privire la cele neselectate fusese declarată confidențială.
Nuclearelectrica a trecut chiar și printr-un un proces (pe care l-a câștigat), în care a fost solicitat instanței de judecată ca societatea să fie obligată să dezvăluie public în detaliu cum a selectat amplasamentul de la Doicești, și ce alte potențiale amplasamente din România mai fuseseră testate în acest scop.
Acum, prin comunicatul prin care a fost anunțată finalizarea verificărilor efectuate de către Corpul de control al Prim-Ministrului (CCPM) la Nuclearelectrica, cu privire la proiectul SMR, a fost dezvăluit că Doiceștiul nu s-a clasat pe primul loc în topul amplasamentelor potențiale analizate.
Mai mult, potrivit sursei citate, poziția de lider a fost ocupată de Iernut, unde altă companie românească de stat, Romgaz, încearcă de 10 ani să construiască o centrală nouă pe gaze, de 430 MW.
″19.05.2022. Studiul Sargent & Lundy se finalizează: Doicești pe locul 2 din 9 amplasamente (scor 1091 vs. Iernut 1099); decizia SNN de selecție a amplasamentului a fost luată fără analiză comparativă″, se menționează în comunicat.
În sinteza raportului CCPM este reluată informația potrivit căreia amplasamentul de la Doicești, ales pentru realizarea proiectului SMR, s-a situat pe locul al doilea din cele 9 amplasamente evaluate.
″Decizia SNN de selecție a amplasamentului de la Doicești s-a bazat pe argumente generale și de principiu, fără a se efectua în acest scop o evaluare bazată pe elemente cuantificabile și comparabile care să reflecte avantajele și dezavantajele tehnice și economice specifice fiecăruia dintre amplasamentele recomandate prin raportul consultantului american.
Menționăm faptul că raportul consultantului american a fost realizat pe baza unor studii efectuate de subcontractorul Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare Măgurele (CITON) – sucursală a Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN), întreprindere publică aflată sub autoritatea Ministerului Energiei.
Constatările CCPM nu se referă la faptul că decizia de selecție a amplasamentului a fost una eronată, ci au relevat lipsa unei analize comparative care trebuia să fundamenteze decizia de selecție a amplasamentului pe care consultantul l-a evaluat și plasat pe al doilea loc în recomandările sale, cu atât mai mult cu cât evaluarea și punctarea amplasamentelor de către consultantul american a avut în vedere, cel puțin parțial, aspectele de principiu (avantajele/ dezavantajele terenurilor greenfield/ brownfield, proprietarii etc) pe care SNN le invocă drept argumente pentru selecția amplasamentului de la Doicești″, scrie în document.

















