Planul Ford - câte locuri de muncă desființează și unde

Planul Ford - câte locuri de muncă desființează și unde
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 15 feb 2023

Ford Europe a finalizat programul de concedieri pentru uzinele și celelalte activități de pe continent, în cadrul planului de restructurare a afacerii și în plin proces de electrificare. Compania motivează cele aproape 4.000 de concedieri prin necesitatea de „a concura și a câștiga într-o regiune extrem de competitivă, care se confruntă cu influențe economice și geo-politice semnificative”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ford Europe a confirmat restructurarea afacerii din Europa, prin reducerea cheltuielilor cu personalul, tradusă printr-o „structură a costurilor mai flexibilă și mai competitivă”, anunțând că va elimina 3.800 de locuri de muncă în următorii trei ani. Reprezentanții companiei americane vorbesc despre faptul că aceste decizii „vor permite un viitor pentru Ford în Europa”, menționând noile automobile ce vor fi lansate, dar și accentul pe software și servicii.

VIDEO & FOTO Primul test-drive cu noua Dacia Jogger Hybrid: consum de diesel și prețuri de Duster CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Primul test-drive cu noua Dacia Jogger Hybrid: consum de diesel și prețuri de Duster

În același timp, Ford a precizat că strategia de a deveni un brand complet electric în Europa până în 2035 rămâne neschimbată. Primul automobil electric Ford construit în Europa va ieși de pe liniile uzinei din Koln în acest an.

Ford va pune totodată accent pe divizia Ford Pro, care este deja profitabilă pentru companie, ea fiind lăsată aproape exclusiv în sarcina partenerilor de la Ford Otosan, care au cumpărat și uzina din România.

"Reinventăm complet brandul Ford în Europa. Fără rezerve american, design remarcabil și servicii conectate care vor diferenția Ford și vor încânta clienții noștri din Europa", a declarat Martin Sander, Director General al Ford Model e în Europa, cel care răspunde și de activitatea de producție din Germania. „Suntem pregătiți să concurăm și să câștigăm în Europa. Primul nostru vehicul electric de pasageri construit în Europa este introdus în această primăvară și cu siguranță va întoarce capetele”.

În materie de reduceri de personal, Ford explică faptul că acțiunile decise „aliniază organizarea de dezvoltare a produselor Ford și funcțiile administrative din Europa” și face referire la un portofoliu de produse mai mic, mai concentrat și din ce în ce mai electric. Asta înseamnă că atât zona de producție, cât și cea administrativă vor fi reduse, prin concedierea celor 3.800 de persoane. „Ford se va angaja în consultări cu partenerii săi sociali din întreaga Europă cu intenția de a realiza reducerile prin programe de plecare voluntară”, mai precizează compania.

Wizz Air, anchetată CITEȘTE ȘI Wizz Air, anchetată

Ford și-a propus să mențină o structură de inginerie de numai 3.400 de posturi, mult mai suplă decât cea anterioară, după ce șeful companiei a declarat într-un interviu că are cu 25% mai mulți ingineri decât concurenții săi, pentru a produce un număr similar de mașini. Din zona de marketign, vânzări și distribuție vor fi eliminate aproximativ 1000 de locuri de muncă, în Europa.

„Sunt decizii dificile, care nu sunt luate cu ușurință. Recunoaștem incertitudinea pe care o creează pentru echipa noastră și îi asigur că le vom oferi tot sprijinul nostru în lunile următoare”, a mai spus Sander.

Lista completă a concedierilor Ford Europe:

 

Dezvoltare

Administrație

Total

Germania

1700

600

2300

Regatul Unit

1000

300

1300

Restul Europei

100

100

200

Total

2800

1000

3800

EXCLUSIV Duster 3 - dezvăluit mai devreme CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Duster 3 - dezvăluit mai devreme

Ford reamintește că a luat decizia unor investiții importante pentru tranziția la propulsia electrică, cu peste 50 de miliarde de dolari până în 2026, inclusiv o investiție suplimentară de 125 de milioane de lire sterline în uzina Halewood, Marea Britanie, și de asemenea a luat deciziile de transfer a uzinei din Craiova către Otosan.

Mai mult, compania a decis că uzina din Valencia, Spania este cea mai bine poziționată pentru producția de automobile electrice pe o nouă platformă de ultimă generație.

În urmă cu un an, a fost demarată investiția de 2 miliarde de dolari în fabrica din Köln, unde va începe, în cursul acestui an, producția primului automobil electric.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford concedieri
ford europe
masini electrice ford
ford romania
ford otosan