Profitul net al General Motors a crescut de peste două ori în primul trimestru, la 2 miliarde de dolari

Profitul net al General Motors a crescut de peste două ori în primul trimestru, la 2 miliarde de dolari
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2016

Profitul net al General Motors (GM) a crescut de peste două ori în primul trimestru, față de aceeași perioadă a anului trecut, la 2 miliarde de dolari, datorită vânzărilor ridicate din Statele Unite și a îmbunătățirii performanțelor din Europa, care au compensat condițiile dificile de piață din Asia și America de Sud, relatează MarketWatch.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În primul trimestru din 2015, General Motors a obținut un profit net de 900 de milioane de dolari, scrie News.ro

Veniturile grupului au urcat cu 4%, la 37,3 miliarde de dolari, de la 35,7 miliarde de dolari în aceeași perioadă a anului trecut.

Profitul producătorului auto american a continuat să fie susținut de vânzările ridicate de camionete și SUV-uri pe piața nord-americană, în pofida unui declin al cotei de piață, din cauza livrărilor mai scăzute către companii.

GM a trecut totodată pe rezultat zero în Europa, după pierderi de 200 de milioane de dolari în primul trimestru al anului 2015. Compania pare să țintească să obțină profit în Europa în acest an, acesta fiind un element important al planului pe termen lung al directorului general Mary Barra.

viewscnt
Afla mai multe despre
general motors