PROGRAM DE GUVERNARE: Portul Constanța trebuie dezvoltat în perspectiva de a deveni cel mai important port din regiune

PROGRAM DE GUVERNARE: Portul Constanța trebuie dezvoltat în perspectiva de a deveni cel mai important port din regiune
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 dec 2020

Dezvoltarea Portului Constanța prin promovarea unui plan major de investiții, astfel încât acesta să-și atingă potențialul maxim și să își întărească rolul de port regional cu perspective să devină cel mai important port din regiune, este unul dintre obiectivele prevăzute în Programul de guvernare depus miercuri dimineața la Parlament de premierul desemnat, Florin Cîțu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Documentul poate fi văzut integral AICI

Documentul prevede astfel susținerea unui portofoliu consistent de proiecte de investiții în Portul Constanța prin care să se asigure creșterea accesabilității, a capacității de transport maritim de mărfuri și implicit a creșterii volumului schimburilor comerciale, scrie Agerpres.

În acest sens, se face referire la dezvoltarea de terminale specializate în portul Constanța Sud - Molurile III și IV Sud, fiind necesară suma de 12,3 milioane de lei pentru reactualizarea studiului de fezabilitate și pregătirea documentației pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile, ce va fi asigurată din surse proprii ale Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA Constanța.

PROGRAM DE GUVERNARE: Statul vrea mai multă conectivitate la nivel național prin 5G și accelerarea proceselor de transformare digitală a întregii societăți CITEȘTE ȘI PROGRAM DE GUVERNARE: Statul vrea mai multă conectivitate la nivel național prin 5G și accelerarea proceselor de transformare digitală a întregii societăți

De asemenea, 60 de milioane de lei (12,69 milioane de euro) sunt necesari pentru extinderea la 4 benzi a drumului dintre Poarta 10 bis-Poarta 10, iar pentru modernizarea infrastructurii de distribuție a energiei electrice în Portul Constanța - zona Port Nou Constanța este nevoie de 29,5 milioane de euro, fără TVA (valoarea estimată a lucrărilor, conform Master Plan Port Constanța).

Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creșterii adâncimilor șenalelor și bazinelor și a siguranței navigației în Portul Constanța presupune o investiție de 227,834 milioane de lei (50,40 milioane de euro).

În plus, este prevăzută îmbunătățirea siguranței traficului naval prin finalizarea procesului de achiziționare de nave tehnice multifuncționale și echipamente specifice.

Guvernul Cîțu își mai propune la capitolul transport naval, pe termen scurt și mediu, îmbunătățirea condițiilor de navigație pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării în cadrul proiectului Fast Danube (valoare: 25,379 milioane de lei/5,22 milioane de euro), asigurarea finanțării pentru continuarea lucrărilor de protecție și consolidare a malurilor înalte în zona Canalului navigabil Dunăre-Marea Neagră; modernizarea și extinderea capacității de operare în porturile Medgidia (valoare 102,316 milioane de lei/21,53 milioane de euro) și Luminița (valoare 98,196 milioane de lei /20,6 milioane de euro).

Promovarea unor proiecte pentru dezvoltarea și modernizarea porturilor, în vederea atragerii fluxurilor de marfă: "Extinderea infrastructurii portului Calafat (km 795) și sistematizarea dispozitivului feroviar al portului - etapa I", "Port Brăila - Lucrări de infrastructură portuară a sectorului portuar din Incinta Bazin Docuri" (valoare 127,136 milioane de lei/26,24 milioane de euro) și analizarea oportunității reactualizării studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții "Amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe" sunt alte obiective ale noului Guvern.

Totodată, se prevede elaborarea unei strategii de dezvoltare a transporturilor navale care își propune să realizeze o planificare corectă și concretă a investițiilor necesar a fi susținute în porturile românești, o redimensionare a politicilor tarifare și vamale, crearea unor alianțe strategice cu statele aflate pe coridorul Marea Caspică și Marea Neagră etc. 

viewscnt
Afla mai multe despre
portul constanța
program de guvernare