Plăcuțele cu numărul de înmatriculare pentru vehiculele pur electrice și electrice hibrid vor avea un fond reflectorizant de culoare vernil, prevede o inițitivă legislativă depusă la Parlament.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Totodată literele și cifrele vor fi în relief și ar urma să aibă culoarea verde pentru autovehiculele pur electrice, respectiv culoarea neagră pentru cele electrice hibrid.
”Inițiativa legislativă propune evidențierea în trafic a vehiculelor prietenoase cu mediul prin aplicarea de plăcuțe distincte, o practică întâlnită în alte state europene sau în curs de implementare. Rolul primordial al acestei măsuri este de a crește gradul de conștientizare a participanților la trafic asupra problemelor de mediu și de încurajare a tranziției către metode de transport curat, inclusiv orientarea către achiziționarea de vehicule electrice sau hibride”, arată autorii proiectului.