A fost semnat contractul pentru tronsonul lipsă din autostrada A1, între localitățile Margina și Holdea. Cei 9,13 kilometri de autostradă vor fi realizați în 45 de luni. UMB va construi tunelurile lipsă de pe A1 Lugoj - Deva

A fost semnat contractul pentru tronsonul lipsă din autostrada A1, între localitățile Margina și Holdea. Cei 9,13 kilometri de autostradă vor fi realizați în 45 de luni. UMB va construi tunelurile lipsă de pe A1 Lugoj - Deva
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 oct 2022

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, șeful CNAIR, Cristian Pistol și Cornel Bunghiuz din partea antreprenorului UMB au semnat contractul de proiectare și execuție a tronsonului cu tuneluri pentru urși de pe Autostrada Lugoj – Deva, între Margina și Holdea. Contractul are o valoare de peste 370 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Segmentul de autostradă, finanțat prin PNRR, are o lungime de 9,13 kilometri, din care 2 km cu tuneluri cu galerie dublă, iar termenul limită de finalizare este august 2026, scrie News.ro.

Renault începe separarea activităților, cu o companie dedicată reciclării automobilelor CITEȘTE ȘI Renault începe separarea activităților, cu o companie dedicată reciclării automobilelor

Oferta Asocierii S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SĂ & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT a fost de 1.826.845.634,11 lei fără TVA, adică aproximativ 373 de milioane de euro.

Durata lucrării este de 45 de luni, din care 11 luni proiectare și 34 de luni execuție, de la data emiterii ordinelor pentru proiectare, respectiv execuție. UMB s-a asociat cu firma Euro Asfalt din Bosnia-Herțegovina pentru că nu are experiență pe tuneluri.

Pe lângă tunelurile pentru urși, pe acest segment vor fi realizate și 8 lucrări de artă (poduri, podețe), între care un viaduct de peste 1 km, care are o complexitate mai ridicată.

”E o companie extrem de serioasă care pe toate contractele s-a ținut de termene, a avut lucrări și la noi în zona, le-a terminat în termenii contractului, de obicei înainte de termen. E un lucru bun că o companie românească se ridică la un asemenea nivel și ștacheta pe care o ridică UMB îi obligă pe ceilalți să își îndrepte activitatea”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, vineri, la Timișoara, după ce a semnat contractul.

Finalizarea tronsonului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, de 9,13 km, este una dintre cele mai așteptate lucrări de infrastructură mare pentru vestul țării, în condițiile în care drumul național DN68A e cel mai tranzitat din zonă, mereu aglomerat, pe care șoferii de TIR-uri și camioane, respectiv cei de autoturisme îl folosesc deopotrivă în lipsa tronsonului de autostradă.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
sorin grindeanu