Șoc pentru comerțul global: al 7-lea transportator maritim din lume a dat faliment

Șoc pentru comerțul global: al 7-lea transportator maritim din lume a dat faliment

Sursa foto: maritime-connector.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 1 sep 2016

Compania coreeană de shipping Hanjin s-a pus sub protecția legii falimentului, în condițiile în care băncile i-au retras sprijinul, neîncrezătoare că datoria echivalentă cu 5,5 miliarde dolari a societății este sustenabilă. Navelor consorțiului maritim li se refuză intrarea în porturi.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Zeci de nave de transport containere rătăcesc prin mările și oceanele lumii, izgonite din porturi. Sunt parte din flota de 200 de vase a celei de-a șaptea companii maritime din lume, Hanjin Shipping din Coreea de Sud, care a pierdut sprijinul creditorilor.

Compania s-a pus sub protecția legii falimentului contra acestora ieri, după ce Banca de Dezvoltare din Coreea, în proprietate de stat, și-a retras linia de credit în valoare de un trilion de woni (896 milioane dolari). Instituția de credit este neîncrezătoare în capacitatea companiei-mamă de a susține datoriile totale ale companiei, care în iunie se ridicau la 5,5 miliarde dolari, scrie Wall Street Journal.

Este cel mai mare șoc pentru industria de shipping afectată de prăbușirea prețurilor de contractare a cargourilor și navelor de transport containere, reflectată de atingerea unor minime la începutul acestui an pentru doi indici de referință: Baltic Dry pentru transportul de mărfuri și Cass Index pentru cel de bunuri finite.

Într-un context internațional al supracapacității în industrie și al unei cereri reduse, Hanjin Shipping a raportat în primul semestru al acestui an pierderi de 473 miliarde woni (423 milioane dolari), transmite Reuters.

Strivită de datorii, o companie navală pune în vânzare 6 vase la prețul de un dolar CITEȘTE ȘI Strivită de datorii, o companie navală pune în vânzare 6 vase la prețul de un dolar

Curtea din Seul ar urma să delibereze în următoarele 2 luni dacă societatea de transport maritim va continua să opereze sau dacă este mai bine să se treacă la lichidarea acesteia, însă procesul chiar ar putea fi urgentat având în vedere dificultatea cazului, a declarat un judecător.

În acest timp, activele companiei sunt în derivă. Porturi din China până în Spania refuza intrarea navelor Hanjin Shipping, în timp ce de pe coasta Californiei 3 vase au fost escortate de autoritățile americane în larg, potrivit Bloomberg. Nava Hanjin Rome, a fost arestată încă de luni în portul Singapore la solicitarea unui creditor, potrivit informațiilor furnizate de companie curții și preluate de Reuters.

Ce nu s-a mai văzut de 30 de ani

De la colapsul din 1986 al companiei United States Lines, acesta este cel mai important faliment din sector, notează compania de consultanță Alphaliner. Un șoc major și pentru Coreea de Sud, a cărei economie și-a bazat creșterea din ultimele decenii pe industria de construcții navale și pe transportul maritim. Hanjin, cu o capacitate de preluare de 25.000 de containere, asigura 7% din transportul de bunuri în Asia.

Este un domeniu economic ce s-a deteriorat puternic în ultimii ani. Dacă în anul 2010 costul mediu de contractare în regim charter a unei nave de transport containere de domensiuni medii era de 26.000 de dolari pe zi, acum acest preț s-a înjumătățit la 13.000 de dolari pe zi, potrivit companiei de consultanță în shipping Clarkson. De asemenea, costul mediu pentru un container de 3,72 metri pătrați transportat din Shanghai către coasta de vest a SUA s-a redus de la 2.000 de dolari per container în ianuarie 2010, la 596 de dolari per container săptămâna trecută, conform datelor Shanghai Shipping Exchange.

viewscnt
Afla mai multe despre
faliment
criza
trasnport
hanjin shipping
coreea de sud
banci