Șoferii STB vor purta obligatoriu uniforme, începând de la 1 iulie

Șoferii STB vor purta obligatoriu uniforme, începând de la 1 iulie
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 iun 2020

Toți conducătorii de vehicule ai Societății de Transport București (STB) SA vor purta uniforme, începând cu data de 1 iulie, a anunțat compania, într-un comunicat de presă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"În prezent, toate eforturile noastre sunt îndreptate spre transformarea fostei regii într-o companie eficientă și mai apropiată de public și dorim mai ales schimbarea mentalității pe un trend nou, proactiv, al unora dintre angajați care au rămas tributari vechilor obiceiuri. Am luat această decizie ca urmare a multor reclamații, anumiți conducători și manipulanți de vehicule nu erau îmbrăcați adecvat, veneau cu șlapi, pantaloni scurți, maiou. Începând cu 1 iulie, cine nu are uniformă nu intră pe traseu. Dar foarte mulți șoferi sunt mândri de această investiție și poartă uniforma încă de când au primit-o", a declarat directorul STB SA, Alexandru Hazem Kansou.

În Capitală, 600 de autobuze vechi vor fi transformate de primărie în autobuze cu normă de poluare euro 6 și troleibuze CITEȘTE ȘI În Capitală, 600 de autobuze vechi vor fi transformate de primărie în autobuze cu normă de poluare euro 6 și troleibuze

Potrivit sursei citate, de la 1 iulie 2020, fie că au sau nu sacou, în condițiile unor temperaturi ridicate, șoferii vor purta în mod obligatoriu pantalon și cămașă cu mânecă lungă sau mânecă scurtă, iar opțional cravată sau eșarfă, scrie Agerpres.

STB SA menționează că a comandat 14.700 de costume (din care 14.400 pentru bărbați și 300 pentru femei), 19.200 de cămăși bărbătești (cu mânecă scurtă și cu mânecă lungă), 400 de cămăși de damă (cu mânecă scurtă și cu mânecă lungă) și 4.900 de cravate și eșarfe, printr-o investiție în valoare totală de circa trei milioane lei.

Purtarea uniformei face parte dintr-un program mai amplu al Primăriei Capitalei și al noii conduceri a societății de transport public, prin care este vizată creșterea calității serviciilor oferite. 

viewscnt
Afla mai multe despre
stb
costume
uniforme