TABEL Rezultate Renault Group: scădere de 3,4%, în pofida creșterii mărcii Dacia. România - printre piețele cu o cotă de piață foarte mare

TABEL Rezultate Renault Group: scădere de 3,4%, în pofida creșterii mărcii Dacia. România - printre piețele cu o cotă de piață foarte mare
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 17 ian 2020

Grupul francez Renault, care controlează și marca Dacia, a anunțat rezultatele de vânzări din 2019, confirmând o scădere la nivel global a livrărilor. Piețele cu cele mai mari scăderi sunt China, America de Sud și Orientul Mijlociu.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Scăderea substanțială a mărcii principale este cauza pentru care grupul francez Renault a încheiat anul 2019 cu o scădere de 3,4%, respectiv 3,75 milioane de vehicule vândute. Marca Renault a vândut cu circa 180.000 de vehicule mai puțin anul trecut, adică 2,35 milioane de vehicule, cu aproape 7 procente sub nivelul anterior. Diferența nu a putut fi compensată de creșterea Dacia, care a avut în 2019 cu 36.000 de clienți în plus față de 2018, atingând un nou record, cu 736.570 vehicule vândute, cu 5,1% creștere. Una dintre cauzele scăderii a fost retragerea forțată din Iran.

Au mai înregistrat creșteri Lada (412.889 vehicule) și marca premium Alpine (4.835 vehicule), în timp ce Samsung Motors și mărcile chinezești Jinbei și Huasong au scăzut (161.901).

Potrivit Renault, grupul și-a menținut cota de piață la 4,25%, pe o piață care a scăzut la nivel global cu 4,8%. În ultimul trimestru al anului, mărcile Renault Group au cunoscut o creștere a vânzărilor pe mai multe piețe, cu ajutorul noilor modele Clio, Arkana și Triber.

„În 2020 vom beneficia de vânzări pe întreg anul ale noului Clio și noului Captur, ca și de accelerarea ofensivei electrice și hibride, în special cu noul Zoe, Twingo Z.E. și tehnologia E-Tech”, a declarat Olivier Murguet, vicepreședinte pentru vânzări și regiuni al Renault Group.

Vânzările de mașini electrice a grupului s-au ridicat la 62.447, cu 23,5% mai multe ca în anul anterior, cele mai multe fiind ZOE (aproape 50.000 de exemplare). Kangoo Z.E a cumulat 10.349 de exemplare vândute, cu 19,2% mai multe. Modelul K-ZE, lansat în China, a reușit să atragă 2.658 clienți în primele două luni de vânzări.

Scădere dură a vânzărilor PSA Group, în 2019. DS, singura marcă a grupului în creștere, la nivel global CITEȘTE ȘI Scădere dură a vânzărilor PSA Group, în 2019. DS, singura marcă a grupului în creștere, la nivel global

Pe piața din Europa, vânzările Renault Group au crescut cu un nivel comparabil cu cel al pieței, 1,3%, susținută în special de creșterea Dacia. Marca românească și-a depășit din nou performanțele anterioare, cu 564.854 unități livrate pe continent, o creștere de 10,4%.

Una dintre piețele cu creștere importantă a fost Brazilia (+11,3%), unde grupul a atins o cotă de piață record, de 9%, cu ajutorul noului crossover Kwid, introdus și pe această piață.

 Și în India, mărcile Renault au reușit să crească, pe o piață în scădere, cu un plus de 7,9%. Noile modele Triber și Kwid au contribuit la creștere.

România se află printre piețele pe care Renault Group deține o cotă de piață foarte mare, alături de Maroc , Franța și Rusia.

TABEL Rezultate Renault Group: scădere de 3,4%, în pofida creșterii mărcii Dacia. România - printre piețele cu o cotă de piață foarte mare

TABEL Rezultate Renault Group: scădere de 3,4%, în pofida creșterii mărcii Dacia. România - printre piețele cu o cotă de piață foarte mare

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzari renault
vanzari dacia
rezultate renault group
piata auto
lada