Tesla și-a menținut veniturile din certificate de CO2

Tesla și-a menținut veniturile din certificate de CO2
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 13 feb 2024

Veniturile Tesla din vânzarea de credite de CO2, în țările unde acest lucru este reglementat de legislație, în special în SUA și în Europa, s-au menținut la un nivel aproximativ egal cu cel din 2022, potrivit datelor din bilanțul depus de companie pentru 2023.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

Tesla a câștigat în ultimii 15 ani peste 8 miliarde de euro din certificate de CO2, pe baza creditelor transferabile acceptate de legislație în cazul constructorilor auto care nu își ating țintele de emisii de CO2. Veniturile din 2023 din vânzarea de credite s-au ridicat la 1,79 miliarde dolari, cu foarte puțin peste nivelul de 1,78 înregistrat în 2022, resepctiv un plus de 14 milioane de euro.

Un avocat a obținut daune de peste 40.000 euro de la Wizz Air CITEȘTE ȘI Un avocat a obținut daune de peste 40.000 euro de la Wizz Air

„Câștigăm credite tranzacționabile în cursul operațiunilor noastre, pe care le vindem ulterior”, spune compania. „Creditele reglementate includ vânzări de credite către alți producători auto. Veniturile noastre sunt direct legate de producția de vehicule noi, de vânzări de și de prețurile negocite cu clienții noștri. Le monetizăm proactiv pe măsură ce vindem noi vehicule pe baza unor aranjamente cu cumpărătorii de astfel de credite, în mod normal la cel mai scurt timp posibil de producție și livrarea vehiculelor sau de schimbările în legislație”, explică Tesla, în declarația sa.

Ponderea acestor venituri în totalul afacerii a scăzut în ultimii ani, de la 2,1% în 2021, la 3,1% din cifra de afaceri generată de afacerea cu automobile, procentele fiind și mai mici dacă includem și veniturile din vânzarea de energie plus servicii, în total venituri.

Jaguar Land Rover frânează procesul de electrificare și încearcă să urmeze modelul Toyota CITEȘTE ȘI Jaguar Land Rover frânează procesul de electrificare și încearcă să urmeze modelul Toyota

Pe termen lung, așteptările companiei vorbesc despre o reducere a acestor venituri, pe măsură ce companiile partenere își ajustează flota de vehicule pentru a se conforma cu legislația referitoare la emisii. Un singur exemplu major este grupul Stellantis, care include fosta Fiat Chrysler, un client major al Tesla în anii trecuți, dar care nu mai are nevoie să cumpere credite de carbon. Există însă și o posibilă evoluție care să prelungească această situație favorabilă Tesla, deoarece o posibilă amânare a intrării în vigoare a restricțiilor privind emisiile de CO2 în Europa ar prelungi vânzarea de motoare cu combustie și implicit nevoia unora dintre companii să cumpere certificatele de CO2.

Anul trecut, veniturile companiei Tesla din afacerile cu automobile au crescut cu 15%, mult mai lent decât în anii anteriori, în timp ce profitul brut s-a diminuat cu 15%. Profitul operațional s-a contractat drastic, la 8,8 miliarde dolari, cu 35%, fiind cu aproape 5 miliarde dolari sub nivelul din 2022. Marja operațională a Tesla s-a redus la 9,2% în 2023, la un nivel comparabil cu mărcile de volum din Europa. Valoarea și marja EBITDA au scăzut cu 13 procente și, respectiv, 6,3 puncte procentuale, la 17,2%.

Profitul net anual a fost de 10,8 miliarde dolari, mai mic cu 23% față de cel realizat în urmă cu un an.

În ceea ce privește vânzările, Tesla a încheiat anul 2023 cu un volum total de 1,84 milioane de autoturisme livrate clienților, cu 35% mai multe decât în 2022, dar sub ținta fixată anterior, de 2 milioane de unități. În trimestrul patru, volumul vândut s-a oprit sub 500.000 de unități, ceea ce a condus la pierderea locului 1 în competiția cu BYD, pe piața de mașini electrice.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla credite co2
venituri tesla