Toyota a reușit vânzări record în martie și o scădere de numai 5 procente în anul fiscal 2021

Toyota a reușit vânzări record în martie și o scădere de numai 5 procente în anul fiscal 2021
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 7 mai 2021

Toyota a anunțat rezultatele de vânzări pentru luna martie și pentru anul fiscal 2021, care s-a încheiat pe 31 martie. Ultima lună din anul fiscal a fost una cu un nivel record la nivel global, dar și pentru vânzările internaționale, în afara Japoniei, însă vânzările pe întreg anul au fost mai mici cu 5 procente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Toyota Motors a înregistrat un volum de vânzări de 1,08 milioane de vehicule vândute în luna martie, cu o creștere de 39,2% față de anul trecut, fiind cea mai bună lună martie din istoria companiei. Marca Toyota (inclusiv Lexus) a însumat cele mai multe dintre vehiculele vândute (982.912 unități, un plus de 44,2%), restul fiind raportate de Daihatsu și Hino. Vânzările la export și cele internaționale au însumat 812.952 de vehicule în total, fiind de asemenea un record pentru compania japoneză.

Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III) CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)

Pentru trimestrul ianuarie – martie, al patrulea din anul fiscal, rezultatul este de asemenea pozitiv, cu 16,9% avans, la un volum de 2,7 milioane de vehicule vândute (din care marca Toyota 2,46 milioane vehicule). Toyota spune că acest ultim trimestru „a depășit așteptările”.

Pe întreg anul fiscal, rezultatul a fost influențat de perioada de declin din primele luni ale lui 2020, cauzată de pandemia de coronavirus și măsurile impuse de diferite state ale lumii. Practic, întreg trimestrul I (aprilie – iunie 2020) a fost afectat serios, dar eforturile ulterioare au condus la o recuperare aproape de 100% până la final.

Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer CITEȘTE ȘI Studiu EY: Companiile raportează scăderi ale cifrei de afaceri, însă doar 19% și-au revizuit politica de prețuri de transfer

În total, în intervalul de 12 luni de la 1 aprilie 2020 la 31 martie 2021, Toyota Motors a vândut 9,91 milioane de vehicule (-5,1%), din care 9,08 milioane au fost ale diviziei Toyota (inclusiv Lexus), cu 4% mai puține decât în anul anterior.

ULTIMA ORĂ VIDEO Ford va produce un model electric la Craiova CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ VIDEO Ford va produce un model electric la Craiova

Este al doilea an consecutiv de scădere, pentru compania japoneză, însă Toyota are deja, la acest moment, șapte luni consecutive de creștere a vânzărilor, pe fondul cererii tot mai mari de vehicule electrice și hibrid, la nivel global. În această perioadă, compania spune că „a lucrat cu partenerii, inclusiv furnizori și dealeri, și s-a concentrat pe ceea ce trebuia să fie făcut”, astfel că a diminuat „la mai puțin de 10 procente” scăderea cauzată de pandemie.

Toyota este una dintre puținele companii auto foarte puțin afectate de criza semiconductorilor. Producția pe trimestrul ianuarie – martie, în care s-a resimțit acut criza cipurilor, Toyota a fabricat 2,65 milioane de vehicule, cu 10,8% mai multe decât cu un an înainte. Pe întreg anul, producția globală a Toyota și a celorlalte mărci din caompanie a scăzut cu 6,4 procente, însă în China producția a crescut cu 31%.

Ponderea mașinilor electrificate ale Toyota a crescut la 24 de procente, cu aproximativ 4 puncte procentuale peste nivelul din 2020. Cel mai vândut model al companiei a fost RAV4, care a reușit să atingă nu mai puțin de 1,03 milioane de unități livrate clienților, cu 2,4% mai multe decât în anul fiscal 2020.

viewscnt
Afla mai multe despre
toyota
vanzari toyota
rezultate toyota
lexus