Constructorul german BMW și japonezii de la Toyota se pregătesc să-și extindă parteneriatul pe care l-au început cu modelul BMW iX5, pentru a dezvolta mai departe acest tip de propulsie.
Toyota și BMW urmează să anunțe încheierea unui nou acord de colaborare în domeniul propulsiei cu hidrogen, pe mașini fuel-cell, potrivit unei informații publicate de Nikkei. Anunțul ar urma să fie făcut în cadrul unei întâlniri cu presa, care are loc pe 5 septembrie.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
Parteneriatul dintre cele două este susținut de Toyota, care a derulat cercetări îndelungate în zona de fuel-cell, respectiv generarea de energie electrică din hidrogen, însă BMW are marele merit de a fi susținut acest domeniu, atât înainte de colaborarea cu Toyota, cât și după startul acestui parteneriat inițial, care a adus pe străzi o flotă de automobile X5 echipate cu o astfel de propulsie cu hidrogen.
Informațiile publicate de Nikkei arată că Toyota este gata să furnizeze și mai multe componente, față de cooperarea de până acum, care vor ușura dezvoltarea de noi sisteme de propulsie, componentele Toyota urmând să fie utilizate pe sisteme de propulsie electrică dezvoltate de BMW.
Un sistem complex fuel-cell (FCEV) are la bază pe de o parte hidrogenul, care în urma reacției cu oxigenul produce energie electrică și vapori de apă, și de cealaltă parte sistemul de propulsie EV, care folosește energia produsă de hidrogen. La mijloc, între cele două, este amplasată o baterie de stocare, care permite alimentarea cu energie electrică constantă a motorului electric.
Cele două mari avantaje ale acestui sistem de propulsie sunt timpul redus de care este nevoie pentru umplerea rezervorului cu hidrogen (aproape similar cu actualele rezervoare cu benzină) și necesitatea unei baterii foarte mici, comparabilă cu cele de le PHEV, costurile de producție fiind astfel limitate, din acest punct de vedere.
CITEȘTE ȘI FOTO Ford Bronco Sport primește noi echipamente off-roadExistă însă și mari dezavantaje: în primul rând producerea hidrogenului și construirea de stații pentru autoturisme reprezintă un obstacol uriaș în acest moment, în al doilea rând costurile instalațiilor care conțin pila de combustie de hidrogen sunt în continuare mari, ceea ce fac ca aceste mașini să fie scumpe, deși Toyota a spus că următoarea generație va ajunge la prețuri apropiate de cele ale mașinilor cu benzină.
BMW a început să dezvolte propriile mașini fuel-cell cu ajutorul Toyota, după ce anterior abandonase cercetările în zona hidrogenului. O flotă de mașini X5 a fost construită și a reprezentat principalul obiect al proiectului de dezvoltare de mașini cu hidrogen.
CITEȘTE ȘI ANUNȚ Taxă "de dezinfectare" pentru toate mașinile care intră în BulgariaTestele au arătat că pilele de combustie cu hidrogen funcționează foarte bine și în condiții de deșert, acolo unde temperaturile ajung la valori extreme.
„Sistemul de pile de combustie extrem de eficient, cele două rezervoare de hidrogen, motorul electric și bateria au făcut echipă cu unitatea centrală de control a automobilului pentru a-și demonstra performanța. Echipa de dezvoltare din Munchen a examinat atât funcționalitatea tuturor sistemelor electrice în condiții extreme, cât și furnizarea puterii de răcire pentru a permite performanța maximă a mașinii” a anunțat BMW la finalul testelor derulate în Dubai.
Testele cu flota de prototipuri BMW iX5 Hydrogen au avut ca scop colectarea de informații „pentru dezvoltarea unui model produs în serie cu potențial”, după cum a explicat anterior BMW Group. Compania germană urmărește de asemenea dezvoltarea unei infrastructuri de realimentare de 700 de bari pentru toate categoriile de automobile.
CITEȘTE ȘI FOTO Tesla începe în China producția Model Y cu șapte locuri. Urmează lansarea în EuropaConstructorul bavarez susține că, având în vedere calitățile propulsiei cu hidrogen, care permit autonomii foarte mari cu emisii zero, „tehnologia pilelor de combustie cu hidrogen are potențialul de a servi ca un alt pilon în viitorul portofoliu de sisteme de propulsie al BMW Group”.
Mașinile BMW iX5 Hydrogen au în spatele grupului motopropulsor un sistem de pile de combustie care generează o putere de 125 kW/170 CP și o unitate de propulsie compactă, care utilizează tehnologia BMW eDrive de generația a cincea (motorul electric, transmisia și electronica de putere sunt grupate într-o carcasă compactă).
Puterea totală a sistemului de propulsie este de 295 kW/401 CP. Hidrogenul necesar pentru alimentarea pilei de combustie este stocat în două rezervoare de 700 de bari fabricate din plastic armat cu fibră de carbon (CFRP). Împreună, aceste rezervoare pot conține aproximativ șase kilograme de hidrogen. Această capacitate de stocare oferă BMW iX5 Hydrogen o autonomie de 504 km în ciclul WLTP.