Transportatorii și fermierii, în consultări cu ministerele și ASF, în timp ce protestul continuă

Transportatorii și fermierii, în consultări cu ministerele și ASF, în timp ce protestul continuă
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 ian 2024

În continuarea dialogului cu transportatorii și fermierii care protestează pe Centura Capitalei și în țară, Guvernul României le-a transmis reprezentanților transportatorilor și fermierilor un calendar de discuții cu miniștrii și reprezentanții unor instituții publice, cu care să discute pe fiecare domeniu în parte revendicările solicitate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Zeci de autovehicule ale unor firme de transport participă, sâmbătă, pentru a patra zi consecutiv, la un protest spontan.

Întâlnirile vor avea loc astăzi după următorul program:

Ora 12.00 – Ministerul Agriculturii

Ora 13.00 – Ministerul Transporturilor

Ora 14.00 – Autoritatea pentru Supraveghere Financiară

Ora 15.00 – Ministerul Finanțelor

UPDATE 14:55 Guvernul arată că finalul întâlnirii de la Ministerul Agriculturii, delegația transportatorilor și fermierilor protestatari a transmis reprezentanților Guvernului că nu este pregătită să continue întâlnirile conform calendarului transmis în cursul dimineții, discuțiile cu ministerele de resort/ autoritățile competente au fost reprogramate astfel:

Sâmbătă:

Ora 18.00 – Ministerul Transporturilor

Ora 20.00 – Autoritatea pentru Supraveghere Financiară

Duminică:

Ora 11.00 – Ministerul Finanțelor
CONFIRMARE Guvernul pregătește prelungirea limitării adaosului comercial la alimente de bază CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Guvernul pregătește prelungirea limitării adaosului comercial la alimente de bază

Transportatorii și agricultorii care au participat la discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu au anunțat, la finalul întâlnirii, că li s-a promis că vor exista grupuri de lucru care vor analiza cele 40 de revendicări, dar au decis că protestul va continua, decizia de a rămâne în stradă fiind a fiecăruia dintre participanți. 

Luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa și reprezentanții ministerelor cu atribuții în domeniu. Marți, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanților ministerelor cu atribuții în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

Transportatorii și fermierii, în consultări cu ministerele și ASF, în timp ce protestul continuă

Zeci de camioane, autovehicule ale unor firme de transport, dar și utilaje agricole participă la un protest care are loc pe șoseaua de centură a Capitalei, dar și în mai multe județe. Surse din rândul organizațiilor patronale ale transportatorilor au declarat pentru News.ro că săptămâna viitoare vor să solicite autorizarea unui protest în Piața Victoriei. Și reprezentanții fermierilor vor să proteste cu utilaje agricole, în Piața Victoriei. 

ULTIMA ORĂ Spark se retrage din România, cu acuzații CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Spark se retrage din România, cu acuzații

Camioane din mai multe zone ale țării se află la intrarea în Capitală.

Surse din rândul organizațiilor patronale ale transportatorilor au declarat pentru News.ro că săptămâna viitoare vor să solicite autorizarea unui protest în Piața Victoriei.

La rândul său, Alianța pentru Agricultură și Cooperare, prin organizațiile componente (Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor - AFF), își exprimă solidaritatea cu membrii fermieri care protestează în mai multe județe și la intrarea în București.

În plus, Alianța pentru Agricultură și Cooperare, structură membră a COPA-COGECA, va face o informare către organizația europeană și va solicita ca pe agenda de lucru a întâlnirilor de săptămâna viitoare să fie discutată și situația fermierilor din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
protest
transportatori
ministere
asf