Este vorba de sectorul montan al A1 Sibiu - Pitești pe Valea Oltului, unde mobilizarea constructorului este în creștere, iar lucrările avansează inclusiv pe sectoarele autorizate în ultimele săptămâni de Ministerul Transporturilor.
Zilele trecute a fost realizată străpungerea celui de-al doilea tunel de la Boița, după prima străpungere din această primăvară, la tunelul Robești.
Iar următoarele zile vor aduce o nouă premieră pe acest șantier. Începe procedura de lansare incrementală a tablierului metalic pe cel mai înalt viaduct al proiectului, o structură înaltă de 50 de metri, cât un bloc de 20 de etaje.
Această tehnologie presupune montarea unui „nas” metalic în fața tablierului și împingerea întregii structuri cu ajutorul unor cricuri hidraulice până la primul picior al podului. Ulterior, un nou segment este asamblat la sol, conectat cu primul și împins întreg angrenajul mai departe. Operațiunea se repetă până când întregul tablier ajunge pe poziția finală.
Este o soluție utilizată atunci când podurile sunt foarte înalte, iar accesul cu macarale este dificil sau imposibil.
Vor fi 2 poduri executate în consolă, cum e cel de la Boița la intrarea în Valea Oltului. Pe alte structuri se va utiliza tehnologia Movable Scaffolding System, prin care segmentele de pod sunt realizate succesiv și deplasate înainte cu ajutorul sistemelor hidraulice.
Dimensiunea proiectului
▪️ 50 de poduri și viaducte cu o lungime totală de aproximativ 10 km;
▪️ 5 traversări ale râului Olt;
▪️ un mega-ecoduct care va traversa întregul defileu;
▪️ 7 tuneluri cu o lungime totală de aproximativ 5 km;
▪️ milioane de metri cubi de excavații și structuri de o complexitate fără precedent în România.
Tronsonul 1 (Boița - Avrig), în lungime de 14,2 km, are un stadiu fizic de 17,19%.
Pe acest lot sunt mobilizați 595 de muncitori și 241 de utilaje, care execută în principal lucrări la terasamente (excavații, umpluturi, decopertări).
Pe traseul acestui tronson se construiește și Nodul rutier dintre A13 (Sibiu - Făgăraș), A1 (Pitești - Sibiu) și DN7 (în zona Boița).
Tronsonul 2 (Avrig - Arpașu de Jos), în lungime de 19,92 km, a ajuns la un stadiu de aproximativ 40%. Se lucrează în special la partea de drum (decapare teren vegetal, umpluturi, consolidări) și la structuri (radiere, elevații, rigle), resursele fiind distribuite în funcție de fronturile de lucru active.
În șantier sunt mobilizați 211 muncitori și 168 de utilaje.
Contractele pentru tronsoanele 1 și 2 au o valoare însumată de 3,43 miliarde lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021-2027.
Autostrada Sibiu-Făgăraș (A13) va asigura o legătură rutieră rapidă și modernă între Sibiu și Brașov, pentru transportul de persoane și de mărfuri în centrul Transilvaniei.
Această nouă autostradă, în lungime totală de 68 km, trebuie să fie finalizată în anul 2028.
Contractul, în valoare de 6,4 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021-2027, este derulat de constructorul turc Makyol.
Proiectul mai prevede construcția a șase viaducte (cel mai lung în lungime de 911 m) și a 17 poduri.
Valoarea contractului, semnat cu constructorul turc Makyol, are o valoare de 1,89 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport.
Autostrada Sibiu – Făgăraș (68,04 km) este formată din patru tronsoane:
- Tronsonul 1 (14,25 km): Boița (Autostrada Sibiu - Pitești) - Avrig - Mârșa (DJ105G).
- Tronsonul 2 (19,92 km): Avrig - Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1).
- Tronsonul 3 (17,61 km) Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B).
- Tronsonul 4 Sâmbăta de Sus (DJ 105B) - Municipiul Făgăraș (16,26 km) și drum de legătură cu DN1 (5,6 km)
Lucrările la autostrada Sibiu - Făgăraș (parte a A13) trebuie finalizate până în anul 2028 (conform contractului).
Prevazută cu 7 noduri rutiere și 12 viaducte, autostrada Sibiu Făgăraș va prelua din traficul aglomerat de pe DN1.














