Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), anunță că peste câteva zile urmează să fie străpus tunelul lung de aproape 2 kilometri de la Margina - Holdea de pe Autostrada Lugoj – Deva.
Betonarea tunelului este preconizată pentru finalul anului, urmând ca din prima jumătate a anului viitor să se poată circula pe autostradă continuă de la Sibiu până în vestul Europei.
„Am ajuns la „luminiță”! Mai sunt doar câțiva metri până la străpungerea tunelului mare de pe Autostrada Lugoj – Deva. Am revenit pe șantierul dintre Margina și Holdea, iar vestea cea mai importantă este că peste câteva zile vom străpunge tunelul lung de aproape 2 kilometri. Mai sunt de excavat doar 28 de metri pe una dintre galerii și aproximativ 80 de metri pe cea de-a doua.
Tunelul se sapă în prezent din 5 fronturi de lucru, iar din spate se execută, din ambele capete ale celor două tuburi, hidroizolația, armarea și „cămașa” finală de beton”, arată Horațiu Cosma.
Acesta spune că, la acest moment, există deja aproximativ 1.000 de metri de beton final executați, iar ritmul este de circa 20 de metri pe zi.
„În aceste condiții, sunt toate șansele ca până la finalul anului să terminăm betonarea tunelului. Apoi vor urma câteva luni de muncă pentru instalarea sistemelor de iluminat și ventilație, alimentare cu apă, drenuri laterale pentru preluarea și dirijarea apei și celelalte instalații necesare pentru punerea în siguranță și exploatarea tunelului”, precizează Cosma.
Constructorii lucrează 24 de ore din 24 cu 900 de muncitori, iar ritmul este foarte bun și pe restul șantierului. Cosma spune că a început producția celor peste 300 de grinzi de beton, fiecare lungă de 40 de metri, necesare pentru podurile și pasajele de pe acest sector. În prezent, fabrica produce câte 6 grinzi pe zi, iar de luni începe ridicarea și montarea lor pe poziție.
În paralel, a început și asfaltarea, fiind folosit un volum de peste 3.000 de tone de asfalt pe zi.
„Dacă lucrurile continuă în acest ritm, în prima jumătate a anului viitor vom putea circula pe autostradă continuă de la Sibiu până în vestul Europei.
Mai sunt câteva luni de muncă intensă, dar ce a fost mai greu a trecut, iar așteptarea românilor de a scăpa de ambuteiajele dintre Margina și Holdea se apropie de final. Încă puțin și cei aproape 9 kilometri care lipsesc pentru a avea autostradă continuă de la Sibiu spre vest vor trece de la categoria ”promisiuni” la asfalt sub roți”, susține Cosma.
FOTO&VIDEO Umbrărescu pune asfalt în zona „Tunelului pentru urși” de pe autostrada Lugoj-Deva
Se așterne asfalt pe primii kilometri ai Secțiunii de autostradă Margina - Holdea (A1), anunță autoritățile.
Lucrările pe întregul șantier au ajuns deja la un stadiu fizic de 72%.
Antreprenorul român UMB Spedition așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a folosit circa 3.000 de tone de asfalt.
În paralel, antreprenorul a montat fabrica de grinzi prefabricate în care vor fi produse cele 328 de grinzi necesare celor 5 structuri (trei pasaje și două viaducte).
Au fost deja livrate în șantier primele 18 grinzi, cu lungimea de 40 m.
Continuă și lucrările la tuneluri
La Tunelul 1, unde ambele galerii au fost străpunse (415 m și 367,5 m), se lucrează la sistemul de drenaj.
La Tunelul 2, format din două galerii (1.985 m și 1.825 m), continuă excavațiile:
- la galeria din stânga au mai rămas de excavat 85 m,
- la galeria din dreapta au mai rămas de excavat 5 m.
Contractul, cu o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA), este finanțat prin #PNRR.
Odată cu deschiderea circulației pe cei 9,13 km ai secțiunii Margina - Holdea (#A1), va fi asigurată legătura completă pe autostradă între Boița (județul Sibiu) și frontiera de vest a României (Nădlac), pe o distanță de peste 360 km. Vezi mai puțin
Lucrările au ajuns la un stadiu de execuție de peste 90% la galeriile primului tunel, anunțau constructorii, care pregăteau atunci producția de grinzi și asfalt direct pe șantier pentru a accelera finalizarea proiectului.
Lotul de autostradă ar trebui terminat anul viitor, conform contractului.

La Tunelul 2, excavarea se desfășoară în ritm susținut pe zece fronturi de lucru. Mai sunt de excavat aproximativ 270 de metri pe galeria gestionată de constructorul român UMB și 107 metri pe cea executată de partenerul bosniac Euro Asfalt. În paralel cu săpăturile, se lucrează la hidroizolație, armare și betonarea căptușelii finale.
Viitorul Tunel 2 va fi dotat cu sisteme de siguranță de ultimă generație.
Acesta va include ventilatoare performante, senzori, telefoane de urgență și sisteme de antene radio. O dotare specială este reprezentată de hidranții suplimentari capabili să creeze o perdea de apă pentru limitarea extinderii flăcărilor în cazul unui incendiu.

Cele patru portale ale tunelurilor sunt deja finalizate, urmând a fi realizată amenajarea lor arhitecturală.
Pentru a asigura fluența lucrărilor, constructorul a instalat pe șantier o uzină pentru fabricarea grinzilor prefabricate. Aceasta are o capacitate de șase grinzi pe zi, dintr-un total necesar de 442 de bucăți destinate podurilor și pasajelor de pe acest lot. Totodată, o stație de asfalt proprie va asigura necesarul de mixturi asfaltice, optimizând timpii de execuție.

În ceea ce privește drumul propriu-zis, a fost executată o mare parte din stratul superior de fundație.
Acesta a fost protejat cu o peliculă specială de emulsie bituminoasă, o soluție tehnică menită să prevină apariția fisurilor și să asigure o aderență optimă pentru viitoarele straturi de asfalt.

Anterior, a fost anunțat că asocierea de constructori români și bosniaci (UMB Spedition - EuroAsfalt) este bine mobilizată în șantier, cu 800 de muncitori și 350 de utilaje care lucrează simultan la tuneluri (galerii) și structuri.
Antreprenorul folosește pentru forarea tunelurilor metoda austriacă NATM, aceeași tehnologie utilizată și de constructorul Secțiunii 4 Sibiu-Pitești pentru tunelurile Alina și Daniela.

Această metodă presupune realizarea tunelului în săpătură deschisă, urmând ca excavațiile să se desfășoare sub incinta ecranelor de piloți și plăcii de deasupra, executată de la suprafață.
După evacuarea materialului din incinta creată, se realizează ”cămășuiala” tunelului, la fel ca la cel executat prin forare.

Contractul are o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA) și este este finanțat prin PNRR.
După deschiderea circulației pe cei 9,13 km ai secțiunii Margina-Holdea, se va circula continuu pe autostradă, pe o distanță de peste 360 km de la Boița la Nădlac.
















