Tunelul feroviar Teliu – Întorsura Buzăului, considerat a fi cel mai lung tunel construit pe teritoriul României, va fi transformat în obiectiv turistic. Primăria Întorsura Buzăului are în plan amenajarea unui tunel al groazei și introducerea acestuia în circuitul turistic, ca parte a unui proiect mai amplu prin care autoritățile locale speră să atragă mai mulți vizitatori în zonă.
Cel mai lung tunel din România, cu o lungime de aproape trei kilometri, ce urmează a fi făcut pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania, are o valoare estimată de peste un miliard de lei, realizarea lui urmând a fi scoasă la licitație cel mai probabil în luna mai.
Tunelul Hyperloop din Las Vegas, construit de The Boring Company, una dintre companiile înființate de Elon Musk, ar trebui să fie finalizat și să devină operațional în 2020, potrivit unui mesaj pe care miliardarul sud-african l-a publicat sâmbătă pe Twitter pentru a răspunde unei întrebări care îi fusese adresată de un utilizator al acestei rețele de socializare, informează AFP, preluată de Agerpres.
Autoritățile din Las Vegas au ales marți să încredințeze construirea unui tunel subteran pentru vehicule de mare viteză unei companii deținute de miliardarul sud-african Elon Musk, care dorește ca acest proiect să devină operațional "până la sfârșitul anului", informează AFP.
Miliardarul Elon Musk a prezentat marți primul tunel săpat de compania sa Boring Company pentru transport de mare viteză în regiunea Los Angeles, parte a unui proiect ambițios de a fluidiza traficul extrem de aglomerat din al doilea mare oraș din Statele Unite, transmite Reuters.
Hyperloop One, una dintre companiile care și-a propus să transforme în realitate viziunea miliardarului Elon Musk de a lansa un sistem de transport ultrarapid, cu viteze de peste 1.200 kilometri pe oră, a anunțat că a testat în premieră sistemul, în luna mai, iar în următoarele săptămâni pregătește un nou test.
Acționarii companiei KEI Development, care dezvoltă proiectul Freelo, primul centru de agrement din România cu tunel de vânt aerodinamic, au decis cumpărarea unui teren de 2.366 de metri pătrați pentru extinderea complexului pe care îl construiesc în orașul Chitila.
Construcția unui tunel sub Palatul Parlamentului, dezvoltarea unui centru de agrement Aqualand în comuna Dudeștii Noi și amenajarea de parcări subterane sub Sala Palatului și Grădina Icoanei din Capitală sunt proiecte incluse în Strategia de dezvoltare teritorială a României.