VIDEO Spot difuzat la Super Bowl, care critică agresiv sistemul de conducere autonomă al Tesla. "Este nesigur la orice viteză!"

VIDEO Spot difuzat la Super Bowl, care critică agresiv sistemul de conducere autonomă al Tesla. "Este nesigur la orice viteză!"
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 14 feb 2023

Un spot publicitar difuzat în timpul celebrului Super Bowl din SUA a transmis un mesaj agresiv, care atenționează despre „pericolele sistemului Full Self Driving” vândut de Tesla pe mașinile sale. Spotul a fost realizat de un expert în securitate cibernetică, care încearcă să atragă atenția asupra acestui sistem, despre care spune că „este nesigur la orice viteză”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

The Dawn Project este o organizație sau - mai bine spus - o mișcare creată de un inginer IT specialist în securitatea computerelor, care susține că vrea să oprească utilizarea puterii computerelor în defavoarea oamenilor. Acesta este motivul pentru care The Dawn Project a demarat o campanie agresivă împotriva versiunii Full Self Driving a sistemului Auto Pilot de la Tesla.

Wizz Air, anchetată CITEȘTE ȘI Wizz Air, anchetată

„The Dawn Project a derulat teste de siguranță care arată că software-ul Tesla de conducere autonomă nu oferă siguranță pentru drumurile publice”, spune Dan O’Dowd, fondatorul acestei mișcări. El cere autorităților americane, NHTSA, să interzică acest sistem și face apel la americani să ceară acestei instituții interzicerea sistemului. Acesta este motivul pentru care a plătit un spot în cadrul celebrului meci de fotbal american, Super Bowl, în care a prezentat numeroasele situații în care mașinile Tesla nu fac ceea ce ar trebui să facă prin descrierea sistemului Auto Pilot.

Potrivit celor de la The Dawn Project, mașinile Tesla ar fi ratat toate testele efectuate: au lovit un manechin „copil”, pe trecerea de pietoni din fața școlii, a intrat pe drumuri cu semn „interzis”, a depășit autobuzul școlar oprit pentru a lua copii, deși acest lucru este interzis, a depășit viteza legală pe strada cu școala, a lovit un cărucior în care se afla un manechin copil, a lovit un alt manechin copil care traversa strada, a intrat pe banda opusă pe care circulau mașini, a ignorat semne rutiere de reducere a vitezei, a comis mii de erori de conducere. Toate aceste erori au fost înregistrate video atât pe parcursul unor teste, cât și în trafic, de unii proprietari ai unor mașini Tesla și sunt prezentate de organizație pe propria pagină.

VIDEO STB nu mai retrage din circulație tramvaiele Tatra, vechi de aproape 50 ani, ci le modernizează CITEȘTE ȘI VIDEO STB nu mai retrage din circulație tramvaiele Tatra, vechi de aproape 50 ani, ci le modernizează

În spotul difuzat în pauza Super Bowl, mai multe secvențe din aceste manevre periculoase pe care mașinile Tesla le-au făcut au fost puse cap la cap, timp de 30 de secunde, pentru a le atrage atenția oamenilor de pericolul pe care îl reprezintă acest software. „Este nesigur la orice viteză”, este mesajul final al spotului, care îi îndeamnă pe oameni să ceară interzicerea sistemului Auto Pilot.

 

Cei de la The Dawn Project spun că au testat mașinile inclusiv cu Elon Musk invitat la bord, pentru a-i demonstra comportamentul eronat. În schimb, organizația a primit o scrisoare de la Tesla prin care i se cere să înceteze „diseminarea de informații defăimătoare către public, referitoare la sistemul Tesla Full Self Driving (FSD)”.

Potrivit presei din SUA, Elon Musk a fost prezent la Super Bowl și a zâmbit când a văzut spotul. El a declarat ulterior că acest clip video le va reaminti oamenilor că mașinile Tesla au un sistem de conducere automată.

EXCLUSIV Duster 3 - dezvăluit mai devreme CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Duster 3 - dezvăluit mai devreme

Sistemul de conducere autonomă al Tesla Full Self Driving este o versiune superioară a primului sistem de asistență, Auto Pilot. Dacă despre acesta din urmă compania susține că „asistă șoferul” prin acționarea direcției, accelerației și frânei, Full Self Driving (FSD) este promovat ca un sistem de conducere autonomă, care permite ca mașina să ruleze singură, fără intervenția șoferului. Sistemul este oferit pe noile modele Tesla în versiune Beta, putând fi activat prin actualizare Over The Air, contra cost.

Creatorul The Dawn Project, Dan O’Dowd, este expert în sisteme software de siguranță, a lucrat pentru Boeing, Lockheed Martin și NASA, iar acum dorește să creeze software „safety-critical și „unhackable”. El spune că în prezent software-ul ne controleză viețile și de aceea este important ca funcționarea lui să fie lipsită de erori și vulnerabilități critice.

viewscnt
Afla mai multe despre
tesla auto pilot
the dawn project
dan o dowd
elon musk
accidente tesla