VIDEO STB nu mai retrage din circulație tramvaiele Tatra, vechi de aproape 50 ani, ci le modernizează

VIDEO STB nu mai retrage din circulație tramvaiele Tatra, vechi de aproape 50 ani, ci le modernizează
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 feb 2023

20 de tramvaie ale Societății de Transport București vor intra într-un amplu proces de modernizare, asta deși anul trecut conducerea companiei ar fi vrut să le scoată din circulație.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
20 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Precizarea a fost făcută de directorul STB, Adrian Criț care a explicat că tramvaiele Tatra T4R vor avea parte astfel o nouă viață, similară cu cea a unui tramvai nou nouț, adică 30 ani.

Angajații Ferrari primesc un bonus record. Cel mai bun an din istoria mărcii CITEȘTE ȘI Angajații Ferrari primesc un bonus record. Cel mai bun an din istoria mărcii

Consiliul General a aprobat marți, 31 ianuarie, o hotărâre care vizează majorarea capitalului social la Societatea de Transport București cu 301 milioane lei, din care 241 milioane lei (circa 50 milioane) euro vor merge pentru modernizarea a 20 de tramvaie Tatra și 50 de tramvaie V3A (23 ani vechime).

Conducerea companiei spune însă că investiția este extrem de necesară, în condițiile în care până la achiziționarea unor tramvaie noi în București, trebuie acoperit necesarul de transport, estimat la circa 400 de tramvaie. O licitație de tip acord cadru, împărțită în loturi, pentru achiziția a 200 de tramvaie urmează să fie lansată de Primăria Capitalei, însă până când vehiculele vor începe să sosească va dura mai mulți ani.

„Noi avem nevoie de 400 de tramvaie pentru a oferi în serviciu de calitate pentru transportul cu tramvaiul în București. Din păcate, nu avem în parc decât vreo 300 de tramvaie care pot fi utilizate. Se pune și problema de achiziție a unor noi tramvaie. În Consiliul General s-a aprobat achiziția a 200, însă o procedură de achiziție publică durează. Este o chestiune de durată, dar noi vom trebui să asigurăm serviciul de transport. Sumele sunt de bun simț”, a declarat Adrian Criț pentru Mainnews.ro.

Ce schimbări vot avea loc

„Aceste tramvaie vor fi transformate în vehicule cu accesibilitate sporită. Se va coborî podeaua pe 35% din suprafață. Economia de energie electrică va fi considerabilă, atât la tramvaiele V3A, cât și la tramvaiele Tatra. Mai mult decât atât, vor fi dotate cu aer condiționat”, a afirmat directorul STB.

Directorul susține că acestea vor avea o nouă durată de viață, similară cu cea a unui tramvai nou, adică 30 ani.

„Toate tramvaiele vor fi modernizate, ceea ce înseamnă că vor avea o nouă durată de viață. Vor putea fi considerate ca și tramvaie noi”, a completat Adrian Criț.

Întrebat dacă toate tramvaiele vor fi modernizate de către Uzina de Reparații Atelierele Centrale (URAC) a STB, Adrian Criț a lăsat de înțeles că ar putea fi contractate și firme private. „Încercăm să utilizăm la maxim tot ce se poate din Uzina de Reparații. Încercăm să găsim și soluții acolo unde nu suntem pregătiți, pe soluții constructive noi. Încercăm să integrăm soluții constructive noi”, a transmis directorul STB.

Cu prototipul adus în luna octombrie 1973, introducerea în traseu cu călători în prima parte a anului 1974 odată cu începerea livrării seriei de 130 vagoane, tramaiele Tatra sunt ultimele tramvaie noi aduse din import în București. După acestea transportul fiind bazat pe construcția și modernizarea diferitelor versiuni de tramvaie V3A, V2A și Bucur la uzinele RATB/STB URAC și secundar în anii 90 pe serii de tramvaie second hand care au circulat o perioadă scurtă în oraș.

Tramvaiele Tatra T4R au circulat în mare parte din timp pe traseele depoului Militari de unde au fost exploatate permanent, cu excepția unei scurte perioade cât acesta a fost modernizat, la livrarea vagoanelor acesta fiind special adaptat pentru ele. Tramvaiele au circulat mare parte până la începutul anilor 2010, când a fost casată o serie de 36 de vagoane, în timp ce alte 14 au fost modernizate în cadrul proiectului Bucur 1, la care s-a renunțat din cauza costurilor ridicate și a rezultatelor nesatisfăcătoare, mai ales că vagoanele nu aveau podea coborâtă și se bazau tot pe boghiul de tramvai Tatra, pentru care se găsesc greu componente mecanice. După anii 2010 până în toamna anului 2017 au circulat constant aproximativ 65 de vagoane, atât în formă solo cât și în formă de cuplu, rămase doar pe linia 25 în acest format. Ulterior din cauza unui incendiu și a unor probleme tehnice datorate vechimii, s-a decis retragerea din circulație a majorității tramvaielor Tatra T4R, fiind rămase active în jur de 26 de vagoane, care circulă și în prezent, arată mobilitate.eu.

În aprilie 2022, STB SA a decis începerea procedurii de vânzare în vederea casării a unui nou lot de 46 de vagoane, majoritatea din lotul retras din circulație în anul 2017. De asemenea, din cauza opririi achizițiilor de piese și a pregătirilor pentru livrarea noilor tramvaie Imperio, actualele tramvaie aflate în circulație vor fi retrase treptat, pe măsură ce se defectează în special cu componente mecanice care nu se mai găsesc, iar retragerea totală din circulație va avea loc până în iarna acestui an. Depoul Militari va primi tramvaie de la depourile Alexandria și Dudești, dar și 24 de tramvaie Astra Imperio pentru liniile 25 și 10, conform planurilor, linia 25 urmând să primească tramvaie noi chiar de la finalul acestui an.

În prezent mai sunt menținute în circulație 23 de tramvaie pe liniile 8, 19 și 47.

viewscnt
Afla mai multe despre
stb
tramvaie
tatra