VIDEO VIRAL Un vapor destinat copiilor cu dizabilități, abia inaugurat cu ministrul Raluca Turcan, s-a scufundat

VIDEO VIRAL Un vapor destinat copiilor cu dizabilități, abia inaugurat cu ministrul Raluca Turcan, s-a scufundat
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 oct 2021

Un vapor destinat copiilor cu dizabilități, inaugurat în urmă cu trei săptămâni în localitatea tulceană Mahmudia, s-a scufundat, la bordul acestuia nefiind la acel moment nicio persoană. Specialiștii Căpităniei Portului Tulcea nu au identificat urme de poluare în zonă, iar șenalul navigabil nu este blocat. La inaugurare a participat și ministrul Muncii ,Raluca Turcan.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Subprefectul județului Tulcea, Nicolae Topoleanu, care îndeplinește atribuțiile de prefect, a declarat pentru News.ro, că apa s-a retras la un moment dat și pentru că pe vapor nu se afla nicio persoană să ia anumite măsuri care se impuneau în acest caz, acesta s-a înclinat și a intrat apă prin gurile de aerisire ale băilor.

JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

“Am fost informat de Căpitănia Portului Tulcea cu privire la eveniment. Se pare s-a datorat lipsei personalului la bord, apa s-a retras și nu a fost un responsabil care să detensioneze parâmele care ancorau vasul și a dus la aplecarea către adâncime. Prin gurile de aerisire a băilor a intrat apa și s-a inundat vaporu. Nu sunt victime, doar pagube materiale”, a afirmat Nicolae Topoleanu.

El a precizat că reprezentanții Căpităniei nu au constatat în zonă urme de poluare, iar șenalul navigabil nu este blocat.

Inaugurarea acestui centru itinerant pentru copiii cu dizabilități din țară, care urma să asigure servicii de recuperare pentru aproximativ 100 de copii din Delta Dunării, a avut loc în data de 22 septembrie, la Mahmudia, la eveniment fiind prezent și ministrul Muncii, Raluca Turcan.

“Acest centru mobil inovator pentru România este rezultatul parteneriatului dintre SERA românia și Penny România, compania care a finanțat achiziția vasului plutitor, în cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de CSR ale companiei. Parteneriatul reprezintă de asemenea contribuția proprie a Fundației la proiectul european mai amplu din care face parte Centrul itinerant - ”Întotdeauna în familie - proiect pentru reducerea instituționalizării, a riscului de separare și pentru asigurarea serviciilor de recuperare de proximitate copiilor din județul Tulcea”, implementat de SERA România și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020”, se arată în invitația pentru acest eveniment.

Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic

”Am participat astăzi la inaugurarea singurului centru itinerant de recuperare pentru copiii cu dizabilități din localitățile izolate din Delta Dunării, un exemplu de servicii sociale integrate, parte consistentă a ceea ce ar trebui să fie asistența socială în România”, anunța pe Facebook ministrul Raluca Turcan.

VIDEO infotulcea.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
raluca turcan
vapor
tulcea