Senatorii au renunțat astfel la reintroducerea probei în poligon, eliminând prevederile în acest sens dintr-un proiect legislativ inițiat anterior și prezentat anterior Profit.ro.
Proiectul prevedea inițial că pentru obținerea permisului de conducere categoria B, proba practică se va desfășura în două etape, respectiv printr-o probă tehnică de conducere în poligon, și doar candidații care trec de această etapă vor putea susține și proba de conducere pe drumurile publice.
În poligon, candidații at fi trebuit să demonstreze că pot realiza manevre precum plecarea din rampă, deplasarea in marșarier, parcarea laterală și întoarcerea în spațiu limitat, conform proiectului analizat de Profit.ro.
Senatorii, însă, în comisiile de specialitate și în cadrul procesului de analiză a inițiativei, au evidențiat ”dificultățile administrative, logistice și financiare pe care le-ar putea presupune asigurarea infrastructurii necesare organizării unei asemenea probe la nivel național”.
În acest context, soluția legislativă a fost reconsiderată, păstrându-se obiectivul fundamental al inițiativei - verificarea efectivă a aptitudinilor tehnice esențiale ale candidatului -, dar fără instituirea unei probe distincte în poligon și fără necesitatea creării unei infrastructuri suplimentare de examinare.
Astfel, Codul rutier, la articolul 23, după alineatul (95) se introduc două noi alineate, alineatele (96) și (97), cu următorul cuprins:
(96) Pentru obținerea permisului de conducere categoria B, în cadrul probei practice de conducere pe drumurile publice se verifică în mod obligatoriu aptitudinile candidatului privind efectuarea manevrelor tehnice de bază necesare pentru controlul și manevrarea in siguranță a autovehiculului.
(97) În cadrul probei practice prevăzute la alin. (96), candidatul execută în mod obligatoriu manevre de deplasare în marșarier, întoarcere, parcare și oprire. Condițiile de executare și criteriile de evaluare a acestora se stabilesc prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la alin. (10).
Parlamentarii USR au reclamat că practic modificarea nu aduce nimic nou reglementărilor actuale și se cere încă o dată în lege candidatului să demonstreze că ”știe să conducă”.
De asemenea, senatorii PNL au sesizat că astfel de norme secundare care nu au efect de lege și sunt stabilite prin ordin de ministru, opinie împărtășită și de Consiliul Legislativ, în avizul transmis Parlamentului.
Datele statistice furnizate de Poliția Rutieră, precum și evaluările intemaționale din cadrul Raportului ETSC PIN Report (European Transport Safety Council) plasează România constant în topul negativ al Uniunii Europene la capitolul decese în accidente rutiere la milionul de locuitori, o parte semnificativă a acestor accidente implicând șoferi cu vechime de sub 2 ani.
Pornind de la aceste date, inițiatorii au susținut că se impune reevaluarea modului în care se desfășoară examenul pentru obținerea permisului de conducere, mai ales în ceea ce privește verificarea abilităților tehnice esențiale ale candidaților.
În prezent, proba practică constă exclusiv în conducerea pe drumurile publice, fără o etapă prealabilă care să permită testarea în condiții controlate a manevrelor fundamentale.
”Proba de conducere exclusiv în trafic nu permite o evaluare uniformă, standardizată, a unor manevre critice (de exemplu, întoarcere in spațiu limitat, plecare din rampă, parcare laterală). În lipsa unei probe în mediu controlat, șoferii intră în circulație fără a a dovedi că stăpânesc tehnic vehiculul”, consideră autorii proiectului.
”În multe state membre ale Uniunii Europene (precum Germania, Polonia, Italia, Ungaria), proba din poligon sau un echivalent al acesteia este păstrată ca etapă esențială în formarea conducătorilor auto. Reintroducerea sa în România nu contravine dreptului european și este, dimpotrivă, o armonizare cu standardele minime de siguranță rutieră și bune practici administrative”, mai arată inițiatorii.
















