China produce miliardari într-un ritm record

China produce miliardari într-un ritm record
scris 20 oct 2020

Niciodată nu a fost creată atâta bogăție în China ca în 2020, în pofida unei pandemii care a devastat economia mondială, arată un clasament anual potrivit căruia numărul de miliardari chinezi a crescut din nou în acest an, transmite AFP.

Raportul Hurun publicat marți arată că cei mai bogați chinezi au câștigat o sumă record de 1.500 miliarde de dolari în 2020, echivalentul PIB-ului Marii Britanii, sau mai mult decât în ultimii cinci ani combinați, pe măsură ce comerțul electronic și jocurile online au crescut exploziv în perioada carantinei, scrie Agerpres.

"Lumea nu a văzut niciodată atât de multă bogăție creată în decursul unui singur an", a declarat președintele Hurun Report, Rupert Hoogewerf. Potrivit acestuia, lista din acest an arată că țara "face tranziția de la sectoare tradiționale precum cel manufacturier sau imobiliare spre noua economie".

FOTO Grupul spaniol imobiliar Mantor a finalizat lucrările de consolidare a clădirii istorice Mița Biciclista CITEȘTE ȘI FOTO Grupul spaniol imobiliar Mantor a finalizat lucrările de consolidare a clădirii istorice Mița Biciclista

Pentru al treilea an la rând, Jack Ma, fondatorul grupului de comerț electronic Alibaba, este cel mai bogat om din China, în condițiile în care averea sa a crescut cu 45%, până la 58,8 miliarde de dolari, grație faptului că achizițiile online s-au majorat pe măsură ce oamenii au stat în casă pe timpul lunilor de carantină.

Urmează Pony Ma, patronul Tencent, care deține aplicația WeChat, cu o avere de 57,4 miliarde de dolari, în creștere cu peste 50%, în pofida îngrijorărilor cu privire la perspectivele firmei sale după ce autoritățile americane au amenințat că vor interzice această aplicație din motive ce țin de securitatea națională.

Pe locul al treilea este Zhong Shanshan, patronul Nongfu Spring, un gigant al apei îmbuteliate ale cărui produse sunt peste tot în China. Averea sa este estimată la 53,7 miliarde de dolari după recenta listare a companiei sale la Bursa de la Hong Kong.

Piețele bursiere în creștere și un val de noi listări au creat, în fiecare săptămână, câte cinci noi miliardari în China, pe parcursul ultimului an, subliniază Rupert Hoogewerf.

Wang Xing, fondatorul aplicației de livrare de mâncare Meituan, și-a majorat de patru ori avuția în acest an și a urcat 52 de locuri, până la poziția 13, în clasamentul celor mai bogați oameni din China, cu o avere de 25 de miliarde de dolari. La rândul său, Richard Liu, fondatorul platformei de shopping online JD.com și-a dublat averea până la 23,5 miliarde de dolari și este în prezent cel de al 16-lea cel mai bogat om din China.

În total, un număr suplimentar de 257 de persoane s-a alăturat clubului miliardarilor chinezi, după doi ani de scădere a acestui segment, astfel că în prezent China continentală (exceptând Hong Kong și Macao) are un număr total de 878 de miliardari. Comparativ, SUA aveau la începutul anului 626 de miliardari.

De asemenea, Hurun Report susține că în China există aproximativ 2.000 de persoane cu o avere netă de peste două miliarde de yuani (300 milioane de dolari), iar averea lor combinată este de 4.000 de miliarde de dolari, mai mare decât Produsul Intern Brut al Germaniei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
china
miliardari