Compania de curierat DPD și-a consolidat poziția în topul livrărilor regionale

Compania de curierat DPD și-a consolidat poziția în topul livrărilor regionale
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 feb 2023

Compania de curierat DPD România a livrat anul trecut peste 22,5 milioane de colete, aproape dublu comparativ cu perioada de dinainte de pandemie (2019), și a ajuns la o cifră de afaceri de 71,3 milioane de euro, înregistrând o creștere de 84% față de aceeași perioadă și de 8% comparativ cu anul 2021. În plus, compania și-a consolidat anul trecut poziția în topul livrărilor regionale, cu o creștere de 22% față de anul precedent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ce așteptări au de la magazinele online din România clienții de pe piețele regionale de interes (Bulgaria, Grecia, Polonia, Slovacia și Ungaria), perspectivele economice ale comerțului online în anul 2023, răspunsurile pieței de curierat la cerințele tot mai specifice ale clienților, în contextul provocărilor anului, vor fi prezentate la Conferințele „Barometrul e-Commerce”, organizate de Profit.ro în parteneriat cu DPD România și devenite deja o tradiție. În acest an, conferința va fi organizată pe 7 martie, la Marriott Grand Hotel Bucharest, urmând să fie transmisă în direct și de PROFIT NEWS TV 

„Printre factorii care au asigurat această evoluție, în condițiile unui an complicat, marcat de războiul din Ucraina, criza energetică și inflația, se află programul de investiții în tehnologie și infrastructură, în valoare de 2,8 milioane de euro, program care va continua și în acest an”, a declarat Nadia Talpă, noul CCO DPD România.

O companie aeriană revine în România CITEȘTE ȘI O companie aeriană revine în România

Evoluția numărului de colete livrate într-un an este un indicator care vorbește despre capacitatea de livrare a unei companii de curierat și despre piața de curierat în sine. În cazul DPD România, s-a ajuns la un rezultat spectaculos: numărul de colete livrate în anul 2022 a fost aproape dublu față de cel înregistrat înainte de pandemie. Astfel, dacă în anul 2019 erau livrate 13,1 milioane de colete, în anul 2022 s-a ajuns la peste 22,5 milioane de colete livrate.

„Chiar dacă anul 2023 se anunță a fi unul complicat, într-un context geopolitic și economic încă foarte fragil, ne propunem o creștere de peste 10% a cifrei de afaceri”, a mai spus Nadia Talpă, care a adăugat că, pentru acest an, DPD România are în plan să facă investiții de peste 3 milioane de euro. O parte din aceste investiții va viza deschiderea unui nou centru logistic în Pantelimon, ceea ce va duce la gestionarea mai eficientă a volumelor și la o mai mare predictibilitate a livrărilor.

Predictibiliatea este de altfel unul dintre lucrurile pe care clienții le cer de la curier: să știe când vine, astfel încât să nu fie nevoiți să aștepte coletele toată ziua. De aceea, în cursul anului 2023 DPD România va continua să dezvolte serviciul Predict, unic în România, cu ajutorul căruia destinatarii știu, cu o precizie de 60 de minute, ora la care ajunge curierul. În majoritatea orașelor unde acest serviciu funcționează deja, rata de livrare în intervalul comunicat este de peste 95%. În acest an, DPD România intenționează să extindă serviciul Predict la nivel național.

În anul 2022, DPD România și-a consolidat poziția pe segmentul livrărilor regionale, inclusiv datorită ofertelor speciale care au venit în ajutorul magazinelor online interesate de expansiunea pe piețe precum cele din Polonia, Slovacia, Bulgaria, Grecia sau Ungaria. Și acest program va continua în anul 2023, deoarece există pe aceste piețe un potențial imens și încă insuficient exploatat.

„Vrem să venim în întâmpinarea magazinelor online din România care au în plan extinderea pe piețele regionale, unde ratele de creștere a bussines-ului sunt în acest moment mai mari decât pe plan local. Suntem preocupați ca totul să fie cât se poate de simplu pentru partenerii noștri, care să nu aibă de făcut decât să își traducă site-ul în limba pieței pe care o vor aborda. Integrarea cu serviciile DPD România se va face apoi foarte ușor, iar noi vom putea începe imediat livrările către destinațiile respective”, a mai adăugat Nadia Talpă, CCO DPD România.

O altă direcție de dezvoltare a serviciilor DPD România se referă la creșterea numărului de puncte fixe de ridicare a coletelor. Aceasta este, de altfel, una dintre preferințele în creștere ale destinatarilor finali, așa cum reiese din studiile de piață realizate de experții companiei. De aceea, rețeaua DPD Pickup va continua să se dezvolte și în acest an, urmând ca, până la finalul anului 2023, rețeaua națională DPD Pickup să ajungă la peste 700 de puncte fixe de ridicare a coletelor.

Compania de curierat DPD România face parte din DPDgroup/GeoPost, lider european în livrările rutiere, și este activă pe piața locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier. Are peste 1.800 de angajați (inclusiv francizele) și peste 22 milioane de colete livrate anual.

viewscnt
Afla mai multe despre
dpd românia
colete