Americanii de la BSOG își asigură transportul de la țărm al gazelor din zăcământul Midia din Marea Neagră, deși nu au hotărât încă dacă investesc în proiect: "Decizia finală depinde de evaluarea Legii offshore"

Americanii de la BSOG își asigură transportul de la țărm al gazelor din zăcământul Midia din Marea Neagră, deși nu au hotărât încă dacă investesc în proiect: "Decizia finală depinde de evaluarea Legii offshore"

Semnarea contractului de transport al gazelor naturale dintre Black Sea Oil & Gas SRL și Transgaz S.A. la sediul Trangaz din București, 9 noiembrie 2018

Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 9 nov 2018

Compania petrolieră americană Black Sea Oil&Gas (BSOG), controlată de gigantul de asset management Carlyle, a semnat astăzi cu operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale (SNT), Transgaz, contractul de transport și de introducere în sistemul național a gazelor care vor proveni din eventuala producție a proiectului de dezvoltare Midia (MGD) din Marea Neagră, deși americanii nu au luat încă decizia finală de a investi în acest proiect.

Evenimente:
21 martie - Maraton Profit News TV Economia Sustenabila (ediția a II-a) – cu sprijinul: ACUE, Auchan, Liberty, OMV Petrom, Romgaz, Tinmar Energy, Transgaz, Hidroelectrica, Borsec, Nuclearelectrica
26 martie - Maraton Medika TV Inovație în estetică - cu sprijinul: Regina Maria
28 martie - Eveniment Profit.ro IMM (ediția a IV-a) - cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto), UniCredit Bank, Garanti BBVA și REI Grup

Urmărește-ne și pe Google News

Contractul a fost semnat de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, și CEO-ul BSOG, Mark Beacom.

"Contractul, care va fi aplicabil doar în cazul obținerii deciziei finale de a investi în proiectul MGD, este rezultatul eforturilor de succes întreprinse în baza unui acord de cooperare semnat în 2016 și al unui proces de sezon deschis privind rezervarea de capacitate incrementală în SNT, început inițial în luna iulie 2017. Contractul este încheiat pe o perioadă de 15 ani și are ca dată de începere a transportului gazelor naturale ziua de 1 februarie 2021, la o capacitate de transmisie de 1 miliard de metri cubi/an", se arată într-un comunicat al BSOG.

50 de milioane de locuințe din China nu sunt ocupate CITEȘTE ȘI 50 de milioane de locuințe din China nu sunt ocupate

După cum Profit.ro a scris aici, procesul respectiv de capacitate incrementală a fost finalizat cu succes din a doua încercare. Acest lucru permite Transgaz să demareze proiectul de construire a conductei Vadu-Grădina, care va prelua de la țărm gazele care ar urma să fie extrase din perimetrele din Marea Neagră concesionate de BSOG. O singură firmă a rezervat capacitate pe viitoarea conductă, potrivit datelor Transgaz.

Proiectul de dezvoltare de gaze naturale Midia constă în săparea a cinci sonde de producție, într-un ansamblu submarin de producție pe zăcământul Doina, care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producție monitorizată și operată de la țărm amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 121 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la țărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua stație de tratare a gazelor (STG). Gazele tratate vor fi livrate prin stația de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către sistemul național de transport operat de Transgaz.

"Suntem foarte încântați că am ajuns în această etapă importantă în proiectul nostru de pionierat din largul Mării Negre, etapă realizată împreună cu partenerii noștri de la Transgaz în ultimii trei ani. Îi mulțumim domnului Sterian și echipei sale pentru modul proactiv și profesionist în care au depășit o serie de provocări de natură legislativă și tehnică pentru a ajunge în acest punct" a declarat șeful BSOG, Mark Beacom.

ULTIMA ORĂ Șoferii scapă: Guvernul îngheață pentru 2019 punctul de amendă la 145 lei, în pofida majorării salariului minim CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Șoferii scapă: Guvernul îngheață pentru 2019 punctul de amendă la 145 lei, în pofida majorării salariului minim

În privința proiectului Midia, acesta a spus că BSOG continuă, în paralel cu evaluarea impactului legii Offshore, să avanseze cu toate activitățile necesare pentru a ajunge în punctul în care partenerii și acționarii vor putea lua decizia de a investi. Aceste activități includ îndeplinirea tuturor cerințelor de autorizare a proiectului, semnarea contractului de vânzare-cumpărare a gazelor, finalizarea comenzilor pentru echipamentele cu termen îndelungat de achiziție, semnarea contractului de antrepriză generală și a celui pentru forajul sondelor de dezvoltare.

"Rezultatul evaluării impactului Legii offshore asupra proiectului va reprezenta un factor cheie în stabilirea luării unei decizii favorabile de a investi", a subliniat Beacom.

După OMV, compania-mamă a OMV Petrom, BSOG a fost a doua companie cu perimetre de gaze concesionate în Marea Neagră care a anunțat că nu va putea lua o decizie finală de investiție în cursul acestui an, ca urmare a adoptării Legii offshore, ce impune un regim fiscal necompetitiv. “Deși BSOG a estimat că va fi în măsură să ia decizia finală de investiție în anul 2018, acum este clar că nu vom putea face acest lucru anul acesta”, a precizat compania pe 26 octombrie într-un e-mail adresat Profit.ro.

ULTIMA ORĂ Decizie care va intra imediat în vigoare: Femeile se pot pensiona, la cerere, la vârsta de 65 de ani, asemenea bărbaților, fără încetarea contractului de muncă. Angajatorul nu poate refuza CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Decizie care va intra imediat în vigoare: Femeile se pot pensiona, la cerere, la vârsta de 65 de ani, asemenea bărbaților, fără încetarea contractului de muncă. Angajatorul nu poate refuza

“Evaluarea inițială a Legii offshore ne arată că, în privința reglementării procedurilor de autorizare a proiectelor, formularea pare utilă în multe privințe pentru ca un investitor să îndeplinească cerințele de autorizare, deși se pare că încă există anumite chestiuni care ar putea în continuare să creeze întârzieri sau eventuale blocaje. În ceea ce privește dispozițiile fiscale, propunerile de taxare contravin asigurărilor și dispozițiilor legale oferite de statul român la momentul intrării investitorilor în concesiune, sunt foarte împovărătoare și probabil vor face România necompetitivă în comparație cu alte jurisdicții offshore”, se preciza în document.

“Având în vedere zăcămintele de gaze naturale descoperite în Marea Neagră în ultima perioadă, Transgaz intenționează extinderea Sistemului Național de Transport cu scopul creării unui punct suplimentar de preluare a gazelor naturale provenite din perimetrele de exploatare submarine ale Mării Negre. Proiectul constă în construirea unei conducte noi de transport gaze cu diametrul de 20” (Dn 500), proiectată pentru a transporta gazele naturale la o presiune de 55 bari, în lungime totală de aproximativ 24,37 km și va conecta țărmul Mării Negre cu conducta de transport Tranzit 1 pe direcția țărmul Mării Negre – Corbu – Săcele - Cogealac – Grădina. Proiectul va contribui la dezvoltarea sustenabilă a zonei și toate gazele naturale provenite din acest perimetru vor intra în Sistemul Național de Transport”, a declarat Ion Sterian, directorul general al Transgaz.

Black Sea Oil & Gas SRL, deținută de Carlyle International Energy Partners și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, este o companie independentă de petrol și gaze cu sediul în România care desfășoară operațiuni de explorare, dezvoltare și exploatare a resurselor convenționale de țiței și gaze naturale. În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia - Zona de Apă de Mică Adâncime și XIII Pelican, situate în platforma continentală a Mării Negre, în care BSOG deține o participație de 65% și calitatea de operator.

RAPORT Numărul de atacuri de phishing a crescut CITEȘTE ȘI RAPORT Numărul de atacuri de phishing a crescut

Statul ar putea prelungi perioada de explorare a perimetrului de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, unde concesionari sunt ExxonMobil și OMV Petrom, prin încheierea în acest sens a unui act adițional la acordul petrolier semnat cu cele două companii, care să prevadă două perioade de extindere opționale, menite să permită operatorului perimetrului, ExxonMobil, să determine dacă indicatorul privind rata de succes a explorării poate fi atins, astfel încât să se justifice trecerea la dezvoltarea economică a zăcămintelor. Ulterior, actul adițional va trebui aprobat prin hotărâre de Guvern.

Pe 24 octombrie, Parlamentul a votat Legea offshore cu o fiscalitate majorată chiar și față de nivelul prevăzut de varianta trimisă de președintele Klaus Iohannis la reexaminare. Într-o ultimă tentativă de îmbunare a investitorilor, care s-au declarat nemulțumiți de prevederile legii, parlamentarii au acceptat să reintroducă clauza de stabilitate a regimului fiscal al exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră pe toată perioada de derulare a acordurilor petroliere, inclusiv în ceea ce privește impozitul pe veniturile suplimentare ale concesionarilor, eliminată la comisiile Camerei Deputaților.

Legea așteaptă în prezent promulgarea de către președintele Klaus Iohannis.

viewscnt
Afla mai multe despre
black sea oil&gas
transgaz
gaze naturale marea neagra
legea offshore