Având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare și faptul că există încă asociații de proprietari/locatari care nu au deschis circuitul de încălzire, furnizarea agentului termic se va resimți gradual.
Pentru a asigura o distribuție optimă a căldurii în întreaga rețea, CMTEB a demarat, imediat după îndeplinirea condițiilor legale de furnizare a încălzirii pentru sezonul de iarnă, o serie de măsuri, printre care:

- Pornirea graduală a surselor de furnizare a agentului termic;
- Solicitarea măririi debitului și a sarcinii termice pentru cele două centrale ELCEN aflate în funcțiune;
- Solicitarea către toți producătorii de energie termică de a porni centralele de producere a energiei termice începând cu data de 06 octombrie 2025.
Pentru a optimiza distribuția căldurii în sistem, vor fi efectuate manevre de echilibrare hidraulică.
În cadrul procesului de echilibrare hidraulică și de creștere graduală a parametrilor de furnizare și până la finalizarea tuturor lucrărilor deschise in cadrul mai multor șantiere, pot apărea temporar disfuncționalități în urmatoarele zone:
Sector 1 – Piața Gării, Cuza, Piața Victoriei, Zona Aviației;
Sector 2 – Doamna Ghica, Vulcanei, Lacul Tei, Oteșani, Mașina de Pâine;
Sector 3 – Mircea Vodă, Moșilor, Călărași, Labirint;
Sector 4 – Luică, Reșița, Giurgiului;
Sector 5 – Dumbrava Nouă, Calea Rahovei, Alexandria;
Sector 6 – Constructorilor, Splaiul Independenței, Calea Giulești.

Echipele CMTEB monitorizează permanent situația și intervin pentru remedierea rapidă a eventualelor dezechilibre în distribuția agentului termic și pot acorda asistență asociațiilor de proprietari/locatari care doresc să deschidă circuitul de încălzire pentru a beneficia de confort termic.
Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.