Au fost reluate lucrările la gazoductul Nord Stream 2 în apele teritoriale ale Germaniei

Au fost reluate lucrările la gazoductul Nord Stream 2 în apele teritoriale ale Germaniei
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 mai 2021

O navă rusească specializată în amplasarea de conducte submarine a reluat lucrurile la gazoductul Nord Stream 2 în Marea Baltică, un proiect care va crea o nouă legătură energetică directă între Rusia și Germania, a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al consorțiului Nord Stream 2 AG.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Nava Fortuna operează în prezent în apele teritoriale ale Germaniei, în conformitate cu autorizația eliberată și anunțul făcut de autorități", a declarat purtătorul de cuvânt, referindu-se la aprobarea emisă la începutul acestei săptămâni de Autoritatea maritimă din Germania (BSH), scrie Agerpres.

VIDEO O telecabină s-a prăbușit în Alpi, cel puțin 13 persoane au decedat CITEȘTE ȘI VIDEO O telecabină s-a prăbușit în Alpi, cel puțin 13 persoane au decedat

O secțiune de conductă cu o lungime de doi kilometri poate fi amplasată pe fundul mării în zona economică exclusivă a Germaniei, după ce BSH a decis că nu există păsări sălbatice care să aibă nevoi de protecție de-a lungul rutelor lor migratorii.

De asemenea, consorțiul Nord Stream 2 AG a informat că se lucrează și la secțiunea din Danemarca a gazoductului, unde conductele sunt amplasate de o altă navă rusească, Akademik Cherskiy.

În prezent gazoductul Nord Stream 2 este aproape de finalizare. În apele teritoriale ale Germaniei mai sunt de amplasat o secțiune de 13,9 kilometri dintr-o conductă și 16,8 kilometri din cea de a doua conductă.

Factura la gaze ar putea crește. Ministrul Energiei: Cererea de gaze iar a crescut, economia a început să meargă CITEȘTE ȘI Factura la gaze ar putea crește. Ministrul Energiei: Cererea de gaze iar a crescut, economia a început să meargă

Zilele trecute, administrația americană a decis să renunțe să aplice sancțiuni împotriva principalei societăți implicate în construirea gazoductului NordStream 2, care va livra gaze rusești în Uniunea Europeană printr-un terminal din Germania. SUA au anunțat miercuri că renunță la sancțiunile împotriva societății NordStream 2 AG, o filială a gigantului rus Gazprom cu sediul în Elveția, și a CEO-ului său, Matthias Warnig, de naționalitate germană.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiție de 11 miliarde de dolari, finanțată jumătate de Gazprom și jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper și Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacității de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale rusești va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizați, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancționa companiile angajate în acest proiect. Proiectul este finalizat în proporție de 90% cu doar o porțiune de 100 km în apele adânci din largul Danemarcei rămasă să fie terminată.

viewscnt
Afla mai multe despre
nord stream 2
germania