Bulgaria importă masiv electricitate din România. Hidroelectrica "ține în viață" statul vecin

Bulgaria importă masiv electricitate din România. Hidroelectrica "ține în viață" statul vecin
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mai 2023

Exportul de energie electrică al Bulgariei a scăzut cu aproape 66% de la începutul anului, iar producția s-a micșorat cu o cincime față de aceeași perioadă a anului trecut, statul vecin începând să importe masiv din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Nu doar în țara noastră și în regiune, ci și în toată Europa există tendința de reducere a consumului de energie electrică. În prezent nu importăm de la centrale pe gaz mai ieftine, ci importăm energie electrică din România, produsă de hidrocentralele lor. Prețul este mult mai mic. Și este destul de normal ca piața bulgară să beneficieze”, a spus directorul executiv al Operatorului Sistemului de Electricitate Angelin Tsachev.

Hidroelectrica - Încă nu a reușit să angajeze IT-iști care să pună la punct noile softuri de facturare CITEȘTE ȘI Hidroelectrica - Încă nu a reușit să angajeze IT-iști care să pună la punct noile softuri de facturare

Profitul net al companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, s-a majorat cu aproape 34% în primul trimestru al anului, față de perioada similară din 2022, la 1,7416 miliarde lei, după câștigul istoric de anul trecut.

Informația a fost transmisă de către acționarul minoritar Fondul Proprietatea (FP), care pregătește listarea la Bursă a participației sale în vara aceasta.

VIDEO România \ CITEȘTE ȘI VIDEO România "nu a vrut să contrazică" BBC: Nu s-a calificat în finala Eurovision 2023

Este vorba de profitul net individual al Hidroelectrica, ce ia în calcul doar rezultatul vânzărilor de energie din hidrocentrale, nu și pe cele ale parcului eolian Crucea.

Vânzările de energie din producția proprie a companiei au crescut semnificativ, după seceta de anul trecut, cu peste 38%, la 4,41 TWh, veniturile avansând cu 37%, la 3,37 miliarde lei, în condițiile unui preț mediu de vânzare aproape identic cu cel din T1 2022 – circa 656 lei/MWh. 

EXCLUSIV Tranzacție surpriză - Dan Boabeș a cumpărat Meridian Taxi CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție surpriză - Dan Boabeș a cumpărat Meridian Taxi

″Conform conducerii, în T1 2023 Hidroelectrica SA a înregistrat un impozit pe venitul suplimentar de 230,6 milioane lei, în scădere cu 32,2% față de T1 2022 și un cost cu apa uzinată de 163,6 milioane lei, în creștere cu 47,5% față de T1 2022″, a mai transmis FP.

După cum a relatat Profit.ro, Hidroelectrica a fost ″călcată″, începând de anul trecut, de 3 ori de inspectorii Direcției Generale Antifraudă din cadrul ANAF, în cadrul unor controale privind aplicarea legislației de supraimpozitare din sector, aceștia stabilind în sarcina companiei o sumă suplimentară de plată în valoare de peste 62 milioane lei, pe care însă Hidroelectrica intenționează să o conteste în instanță, considerând că Fiscul a aplicat retroactiv legea.

FOTO Nouă etichetă pentru produsele alimentare românești: De Origine România - DOR CITEȘTE ȘI FOTO Nouă etichetă pentru produsele alimentare românești: De Origine România - DOR

″La 31 martie 2023 lichiditățile companiei erau de 4,89 miliarde lei. La aceeași data, valoarea datoriilor totale purtătoare de dobânzi era de 473,5 milioane lei, comparativ cu 555,0 milioane lei la sfârșitul lunii martie 2022. În T1 2023, fluxurile de numerar din activitatea operațională au fost de 1.210,7 milioane lei, comparativ cu 1.214,8 milioanelLei în T1 2022. Investițiile companiei în T1 2023 au fost de 40,6 milioane lei, comparativ cu 15,7 milioane lei în T1 2022″, mai dezvăluie FP.

Hidroelectrica a terminat anul trecut cu un profit net contabil de 4,4 miliarde lei, cu peste 42% mai mare față de cel din 2021 (3,08 miliarde lei), și îl va distribui aproape integral acționarilor, în două tranșe.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit hidroelectrica
listare hidroelectrica
supraimpozitare hidroelectrica
pret reglementat energie
hidroelectrica fondul proprietatea