Consiliul Concurenței declanșează verificarea modului în care au evoluat prețurile la combustibili

Consiliul Concurenței declanșează verificarea modului în care au evoluat prețurile la combustibili
scris 4 aug 2022

O acțiune de evaluare a modului în care au evoluat prețurile la combustibili, în România, va fi demarată în perioada următoare la inițiativa Consiliului Concurenței, a anunțat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), Horia Constantinescu.

"Legat de creșterile nejustificate (la carburanți, n.r.) nu s-a făcut o analiză. Vă pot confirma faptul că, încă din urmă cu două săptămâni, am discutat atât cu reprezentanții Consiliului Concurenței, cât și cu cei ai celorlalte structuri, pentru ca, punând cap la cap informațiile gestionate de oricare dintre instituțiile cu atribuții financiare, în mod complementar, să putem demara o acțiune de evaluare a modului în care lucrurile s-au petrecut în ultima vreme.

Cum s-a calculat, de exemplu, prețul final al litrului de combustibil? Să înțelegem dacă se respectă sau nu același algoritm, dacă depinde sau nu de prețul barilului și în cât timp de transmite fluctuația în sensul majorării sau diminuării prețurilor. Urmează să avem un calendar clar al întâlnirilor și, mai mult decât atât, să avem o comunicare clară cu operatorii economici, să știe ce vor răspunde aceștia. Până la acest moment, nu am primit sesizări decât unele care nu țineau foarte tare de o abatere contravențională, ci mai mult de neînțelegerea dintre consumator și operatorul economic, în sensul că nu știa care preț e valabil - cel de pe totem, cel de la pompă sau cel de la casa de marcat", a spus Constantinescu, potrivit Agerpres.

MedLife semnează o nouă tranzacție CITEȘTE ȘI MedLife semnează o nouă tranzacție

În viziunea acestuia, "este clar că atunci când apar majorări ale prețului barilului în piață, se simte imediat acest lucru și la pompă", dar că "nu același lucru se întâmplă și în momentul în care apar scăderi".

"Or, acest lucru trebuie lămurit, plecând de la modul de calcul al prețului la pompă. Avem situații în care ni se atrăgea atenția că sunt stocuri la preț redus în depozit, dar și că pe următoarele le vor achiziționa la preț mare și atunci sunt nevoiți să majoreze prețul... Undeva, există acest blestem al prețului mare pe care vrem să-l lămurim foarte clar. Inițiativa aparține domnului Bogdan Chirițoiu, la Consiliului Concurenței, să solicităm cum se calculează prețul litrului de combustibil la pompă și vedem fiecare dintre autorități, acolo unde răspunde conform competențelor, ce s-a modificat și cum evoluează în funcție de fluctuațiile barilului", a precizat șeful ANPC.

La jumătatea lunii aprilie, ANPC anunța că a aplicat amenzi de 6,720 de milioane de lei pentru un număr de 608 operatori economici verificați din sectorul distribuției de carburanți, pentru practici comerciale incorecte.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
combustibili