Criza energetică provocată de secetă – Roluri inversate: România cere ajutor de urgență de la Ucraina. Planificări de reduceri de consum pentru marii consumatori industriali

După ce a acordat Ucrainei în numerose rânduri, din 2022 încoace, ajutoare constând în exporturi de urgență de energie electrică, pentru menținerea în funcțiune a sistemului energetic al țării vecine după atacurile cu rachete și drone ale Rusiei asupra infrastructurii acestuia, România a ajuns în situația de a solicita ea de la Ucraina astfel de sprijin, din cauza secetei, care a cauzat oprirea reactorului 1 de la centrala nucleară Cernavodă și riscă să-l oprească și pe cel de-al doilea.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Criza energetică provocată de secetă – Roluri inversate: România cere ajutor de urgență de la Ucraina. Planificări de reduceri de consum pentru marii consumatori industriali

Foto dreamstime.com

″Sunt foarte importante interconexiunile și importul de electricitate din țările care au încă capacități de producție în exces. Astăzi am discutat cu vicepremierul Ucrainei, care deține și portofoliul Energiei, domnul Șmihal, pentru a ne susține în perioada următoare cu producția din una din centralele nucleare ale Ucrainei. În acest sens, Transelectrica și Nuclearelectrica vor purta discuții în aceste zile pentru un ajutor de urgență din partea Ucrainei în orele de seară.

Și pe celelalte piețe, zona Bulgaria, Grecia, discutăm în așa fel încât să asigurăm la maxim posibil necesarul de energie electrică în orele de seară″, a declarat premierul demis și interimar Ilie Bolojan, totodată ministru interimar al Energiei, la conferința de presă în care a anunțat declararea stării de alertă în energie la nivel național, pe perioada lunii august.

VIDEO INEDIT Cea mai veche gară de pe teritoriul actual al României CITEȘTE ȘI VIDEO INEDIT Cea mai veche gară de pe teritoriul actual al României

Premierul a menționat că livrările din Ucraina vor fi în regim comercial.

″Așa cum România, atunci când Ucraina a avut probleme de alimentare cu energie electrică în ultimii ani, a alocat, atunci când a fost nevoie, cote de energie în regim comercial, și Ucraina, tot în regim comercial, în condiții de piață, alocă aceste cote de energie și atunci când au capacitate în rezervă, așa cum se întâmplă în această perioadă, au fost de acord să exporte energie electrică în România, în așa fel încât să ne echilibreze sistemul energetic național.

Sunt proceduri standard care se aplică. Transelectrica le-a aplicat de mai multe ori. Acum e o formulă de reciprocitate. Există un surplus de energie o perioadă de timp în Ucraina care poate fi exportat″, a punctat Bolojan.

ING anunță în România schimbări majore. PIN în locul parolei la HomeBank, Actualizare tarif Alerte SMS, Actualizare comision transfer interbancar, Limite zilnice reduse pentru plățile cu cardul, Cardul vine la easybox CITEȘTE ȘI ING anunță în România schimbări majore. PIN în locul parolei la HomeBank, Actualizare tarif Alerte SMS, Actualizare comision transfer interbancar, Limite zilnice reduse pentru plățile cu cardul, Cardul vine la easybox

Potrivit Codului tehnic al rețelei de transport de energie din România, aprobat prin ordin al ANRE, Dispecerul Energetic Național din cadrul Transelectrica poate acorda ajutor de avarie sistemelor energetice cu care funcționează interconectat și cu care are încheiate convenții în acest sens, în cazul unor deficite de putere sau al unor incidente grave în cadrul acestora.

Și ceilalți operatori de transport și sistem din regiune, precum cel ucrainean Ukrenergo, au norme tehnice similare.

Prețurile de livrare sunt însă mai mari decât cele ale pieței.

FOTO Nouă fraudă în România. Ce este tehnica ClickFix, prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pe propriile dispozitive CITEȘTE ȘI FOTO Nouă fraudă în România. Ce este tehnica ClickFix, prin care utilizatorii sunt convinși să ruleze comenzi malițioase pe propriile dispozitive

După cum a relatat Profit.ro, Ucraina și-a redus masiv anul trecut achizițiile de urgență de energie electrică din România, prin așa-numitele ″ajutoare de avarie″, acordate în situații de criză, care pentru ucraineni înseamnă momentele când sistemul lor energetic național se află sub stres maxim, din cauza atacurilor cu drone și rachete ale Rusiei.

Potrivit unui document al Transelectrica, printre motivele reducerii solicitărilor din partea Ucrainei s-au numărat și ″prețurile energiei electrice, mai mari în România (prețul ajutoarelor de avarie este preț PZU + 100 euro), ceea ce a determinat Ukrenergo (omologul ucrainean al Transelectricii - n.r.) să solicite ajutor de avarie prioritar din alte țări vecine″.

PZU (Piața pentru Ziua Următoare) este principala piață spot, în care este tranzacționată electricitatea ce urmează a fi livrată și consumată în ziua ulterioară tranzacțiilor. În prezent, în orele de seară, cotația PZU din România ajunge și la peste 200 euro/MWh.

Nazare: Am discutat azi cu agenția de rating Moody’s, iar între timp așteptăm raportul Fitch din această seară. Agențiile de rating se uită la finanțele țării, dar și la stabilitatea politică, reforme și direcția fiscal-bugetară CITEȘTE ȘI Nazare: Am discutat azi cu agenția de rating Moody’s, iar între timp așteptăm raportul Fitch din această seară. Agențiile de rating se uită la finanțele țării, dar și la stabilitatea politică, reforme și direcția fiscal-bugetară

Premierul Bolojan a mai spus că, nu în ultimul rând, va fi importantă și economisirea voluntară în orele de seară, când există deficit de producție, și a făcut apel către cetățeni, ″dar în special către companii, către autorități publice, să își facă planificări de reduceri voluntare″.

Noi am notificat principalii consumatori din România că există o posibilitate de a face acest lucru, și luni vom avea o întâlnire cu dânșii, în așa fel încât să luăm în calcul și planificări în vederea reducerii consumului acestor consumatori industriali importanți, pentru a asigura energia electrică către populație. Estimările noastre sunt că, pe fondul secetei și în următoarele două săptămâni și a prognozelor meteo, nu vom avea precipitații importante, iar pe fondul creșterii temperaturilor, e posibil ca consumul să crească, ajungând până la 8.000 MW pe zi în orele de seară.

În această situație, fiecare MW, care este economisit, este foarte important și fiecare MW care intră în producție sau este menținut, de asemenea, asigură echilibrul sistemului energetic național. Este o situație prin care trec toate țările din vecinătate și acest lucru nu ne ajută, pentru că cererea de energie din importuri este la fel de mare, dar sper să reușim să menținem sistemul național în funcțiune și, prin măsurile care le luăm, să asigurăm funcționarea normală″, a arătat premierul.

ANUNȚ România, sub un val de caniculă până la finalul săptămânii viitoare. Au fost emise avertizări cod galben și cod portocaliu CITEȘTE ȘI ANUNȚ România, sub un val de caniculă până la finalul săptămânii viitoare. Au fost emise avertizări cod galben și cod portocaliu

″Avem o scădere la mai puțin de jumătate a debitelor Dunării față de valorile normale, din această perioadă; în loc de aproape 4.000, peste 4.000 de metri cubi pe secundă, suntem la 1.600 de metri cubi pe secundă, cu posibilitatea de scădere în zilele următoare cu încă 100 de metri cubi pe secundă, în așa fel încât vom ajunge la valori limită ale debitelor apelor Dunării.

Ca efect al acestei stări de lucruri, nivelul apei în zona de aducțiune a Centralei nucleare de la Cernavodă a scăzut. Am fost puși în situația, zilele trecute, să oprim un prim grup, aceeași situație este și în Ungaria. Deci ne-am redus ambele țări capacitatea de producție a energiei, pe nuclear, la jumătate și, pe fondul tendinței de scădere din zilele următoare, există un risc destul de mare să închidem și al doilea grup. Asta ar însemna că vom pierde aproximativ 20% din producția de energie electrică la nivel național, o producție foarte importantă, pentru că este o producție în bandă, inclusiv în orele de seară, când consumul crește foarte mult.

De asemenea, ca urmare a reducerii debitelor și pe râuri, avem o capacitate limitată de a crește producția în hidrocentrale, putând să depășim cu puțin peste 1000 de MW pe zi. În această situație, față de un consum normal de peste 7000 de MW, suntem în situația ca în orele de seară să importăm în prezent aproximativ 1700 de MW, în condițiile în care s-ar opri și al doilea grup de la Cernavodă, ar însemna încă 650 de MW producție în minus, ceea ce înseamnă că ar trebui să importăm peste 2500 de MW, în așa fel încât să avem sistemul energetic echilibrat″, a explicat Ilie Bolojan.

VIDEO Furturi din avioane în România. 15 persoane, plasate sub control judiciar CITEȘTE ȘI VIDEO Furturi din avioane în România. 15 persoane, plasate sub control judiciar

În ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată astăzi, 31 iulie 2026, de prim-ministrul Ilie Bolojan, a fost aprobată Hotărârea CNSU pentru declararea stării de alertă la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producției de energie electrică.

Potrivit Hotărârii CNSU, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Apărării Naționale analizează situația operativă și identifică soluțiile necesare pentru creșterea nivelului apei din bazinul de retenție al reactorului nr. 2 pentru a se putea menține în funcțiune CNE Cernavodă.

Transelectrica dispune măsurile necesare pentru asigurarea funcționării Sistemului Energetic Național, inclusiv prin creșterea producției tuturor surselor disponibile, asigurarea importurilor sau reducerea consumului.

ANRE și Transelectrica urgentează procedurile pentru punerea în funcțiune a tuturor capacităților de producție aflate în stadii avansate de autorizare.

Site-uri de jocuri de noroc interzise în România. Aproape 800 de platforme au ajuns pe lista neagră CITEȘTE ȘI Site-uri de jocuri de noroc interzise în România. Aproape 800 de platforme au ajuns pe lista neagră

Tot astăzi, în mai multe formate de lucru, au fost luate următoarele decizii:

Toate capacitățile de producție de energie electrică au primit recomandări să funcționeze la capacitate maximă - atât centralele pe gaz, care produc în cogenerare, cât și centralele pe cărbune;

Centralele hidroelectrice vor lucra în principal în orele de seară, în așa fel încât atunci când se înregistrează deficit de energie, să fie disponibil aportul maxim și din acest sector de producție;

ANRE și Transelectrica au autorizat și vor autoriza în zilele următoare, în procedură de urgență, toate capacitățile care sunt finalizate și sunt în faza de obținere a autorizațiilor de exploatare, pentru a putea intra imediat în producție - fotovoltaice, eolian, stocare.

S-au autorizat peste 400 de MW în aceste zile, dintre care o treime pe capacități de stocare, pentru ca și acestea să-și aducă aportul în această situație.

De asemenea, pentru a limita consumul la orele de vârf, prim-ministrul Ilie Bolojan a făcut apel la instituțiile publice a căror activitate nu este absolut necesară seara, companii, cetățeni, să reducă voluntar consumul de energie la orele de vârf.

ULTIMA ORĂ Fostul Sidex intră în negociere directă după 2 licitații eșuate. Cine a rămas în cursă pentru vânzarea Liberty Galați CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Fostul Sidex intră în negociere directă după 2 licitații eșuate. Cine a rămas în cursă pentru vânzarea Liberty Galați

Tot astăzi, în ședință extraordinară, Guvernul a aprobat o Hotărâre pentru a asigura finanțarea, în regim de urgență, a unei intervenții temporare de redistribuire a debitelor la bifurcația Bala–Dunărea Veche, prin amplasarea etapizată a unor barje metalice.

Această intervenție va asigura debitul de apă pentru funcționarea, în siguranță, a Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă.

Oprirea activității Unității 2 a Centralei Nuclearelectrice Cernavodă ar avea consecințe asupra Sistemului Electroenergetic Național și, implicit, asupra securității alimentării cu energie pentru cetățeni și economie, având în vedere că produce aproximativ 10% din energia electrică necesară consumului național.

Pentru realizarea intervenției, Guvernul a alocat din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziția Guvernului suma de 7 milioane de lei.

Această sumă va suplimenta bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru a finanța activitățile necesare pregătirii și realizării redistribuirii debitelor la bifurcația Bala-Dunărea Veche, inclusiv achiziția, închirierea, mobilizarea, transportul și punerea la dispoziție a echipamentelor, materialelor și mijloacelor tehnice, precum și pentru executarea lucrărilor și măsurătorilor care vor fi stabilite prin soluția tehnică adoptată, monitorizarea, semnalizarea, măsurătorile și operațiunile de recuperare ori demobilizare a acestora.

ATENȚIE De mâine, șoferii vor plăti mai mult pentru a traversa Bulgaria. Prețul vinietelor crește cu 30% CITEȘTE ȘI ATENȚIE De mâine, șoferii vor plăti mai mult pentru a traversa Bulgaria. Prețul vinietelor crește cu 30%

Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 stipulează:

Articolul 5
Securitate energetică. Măsuri de salvgardare

(...)

4) În cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie și în cazul în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport și de sistem propune ANRE și ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranță.
(5) Măsurile de siguranță prevăzute la alin. (4) trebuie să afecteze cât mai puțin buna funcționare a pieței interne europene și să se rezume strict la remedierea situației de criză care le-a generat.
(6) Punerea în aplicare a măsurilor de siguranță prevăzute la alin. (4) se face prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul de resort.
(7) Ministerul de resort notifică, în regim de urgență, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum și Comisiei Europene măsurile de siguranță adoptate în fiecare caz.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2473 +0.0034+0.06 %
1 USD4.5595 -0.0137-0.30 %
1 GBP6.1332 +0.0125+0.20 %
1 CHF5.6420 +0.0233+0.41 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite