Cumpărătorul a 19 zăcăminte OMV Petrom primește o infuzie de capital de 19 milioane euro și vrea licență de furnizor de gaze

Cumpărătorul a 19 zăcăminte OMV Petrom primește o infuzie de capital de 19 milioane euro și vrea licență de furnizor de gaze
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 11 mar 2017

Compania petrolieră olandeză Mazarine Energy BV, unde principal investitor este gigantul mondial de asset management Carlyle Group, a decis luna trecută să majoreze capitalul subsidiarei sale românești Mazarine Energy Romania SRL cu aproape 19 milioane euro. Divizia locală a Mazarine Energy a preluat recent de la OMV Petrom un număr de 19 zăcăminte petroliere onshore, cu o producție zilnică totală de circa 1.000 de barili echivalent petrol.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mazarine Energy Romania SRL, înființată în 2015, avea până de curând un capital social de doar 1.000 de lei. După majorarea operată de asociatul unic olandez, acesta depășește 85 milioane lei.

Compania a preluat anul trecut de la OMV Petrom, contra unei sume nedezvăluite, 19 zăcăminte petroliere onshore, cu o producție zilnică totală de circa 1.000 de barili echivalent petrol, reprezentând sub 1% din producția zilnică de hidrocarburi a OMV Petrom. Mazarine Energy Romania a preluat drepturile de exploatare a zăcămintelor, plus trei instalații de reparații capitale la sonde și pe cei 200 de salariați Petrom care lucrează la respectivele perimetre.

Harta salariilor la finalul lui 2016: Câștigurile nete au depășit 500 euro doar în Capitală și în cinci județe CITEȘTE ȘI Harta salariilor la finalul lui 2016: Câștigurile nete au depășit 500 euro doar în Capitală și în cinci județe

Mazarine Energy a precizat atunci că tranzacția va fi finanțată din linia de capital de 500 milioane dolari furnizată de Carlyle International Energy Partners, un fond de investiții de 2,5 miliarde dolari administrat de gigantul de asset management Carlyle Group, care investește în explorare și producție de petrol și gaze, rafinare și marketing, precum și servicii la sonde în Europa, Africa, America Latină și Asia. Carlyle Group investește în Mazarine Energy din primăvara anului trecut.

Mazarine Energy Romania SRL a solicitat recent și licență de furnizor de gaze naturale de la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care urmează să ia săptămâna viitoare o decizie în acest sens.

Carlyle International Energy Partners a preluat în 2015, prin intermediul unei alte subsidiare românești, Black Sea Oil & Gas, și operațiunile din România ale companiei petroliere canadiene Sterling Resources. Este vorba despre trei perimetre offshore de pe platforma continentală a Mării Negre, având o suprafață totală de 5.000 kmp: XIII Pelican, XV Midia (mică adâncime) și EX-25 Luceafărul, care conțin descoperirile de gaze Ana, Doina, Luceafărul și Eugenia. Prețul tranzacției dintre Carlyle și Sterling s-a ridicat la 42,5 milioane de dolari.

Președintele ANRE, Niculae Havrileț, a declarat recent, la o conferință, că Black Sea Oil & Gas va începe în vara anului viitor producția de gaze în Marea Neagră. ”Începând cu anul viitor, la 1 iulie, va intra o structură nouă. Practic, din momentul acela România va deveni și exportator, pentru că această structură aduce un plus de gaze față de solicitările normale din România”, a arătat șeful Autorității.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv petrom
mazarine energy
carlyle group
black sea oil & gas
gaze naturale marea neagra
anre