Cupru Min vrea ajutor de stat de 41 milioane lei pentru o stație de recuperare a metalelor din haldele de steril

Cupru Min vrea ajutor de stat de 41 milioane lei pentru o stație de recuperare a metalelor din haldele de steril
scris 2 apr 2017

Producătorul de cupru Cupru Min SA Abrud, controlat integral de statul român prin Ministerul Economiei, vrea să acceseze un ajutor de stat în valoare de circa 41 milioane lei pentru proiectul realizării unei stații de neutralizare a apelor acide și de recuperare a metalelor din haldele de steril ale companiei, care ar reduce semnificativ costurile Cupru Min, avându-se în vedere și atragerea unei confinanțări din partea diviziei International Financial Corporation (IFC) a Băncii Mondiale.

"În urma discuțiilor avute la minister cu domnul ministru, elaborăm documentațiile pentru accesarea unui ajutor de stat în valoare de circa 41 milioane lei, în paralel cu demararea discuțiilor cu Banca Mondială pentru cofinanțarea din partea IFC a acestui proiect", se arată într-un document recent al Cupru Min.

Potrivit aceleiași surse, compania a pus deja deoparte 44 milioane de lei sub formă de provizioane pentru finanțarea acestei investiții, valoarea totală estimată a acesteia ridicându-se la 85 milioane lei. Studiul de fezabilitate al instalației este deja întocmit și a fost clarificată și situația terenurilor pe care urmează să se construiască instalațiile și dotările aferente stației.

Germania cere UE să reclame SUA la OMC, într-un conflict comercial referitor la oțel CITEȘTE ȘI Germania cere UE să reclame SUA la OMC, într-un conflict comercial referitor la oțel

În prezent, ar trebui să înceapă elaborarea proiectului tehnic al stației de neutralizare a apelor acide și de recuperare a metalelor, însă pentru asta este necesar ca mai întâi Guvernul să aprobe prin HG bugetul Cupru Min pe 2017. Finalizarea proiectului tehnic este preconizată pentru luna august a acestui an.

"Execuția stației urmează să se finalizeze după un an", se menționează în document.

Cupru Min precizează că a solicitat Guvernului în 2015 și 2016 cofinanțarea prin fonduri europene a investiției și spune că a luat în calcul și înscrierea proiectului pentru obținerea de finanțare prin Planul Juncker, "dar condițiile de finanțare sunt pentru noi prohibitive". Compania nu a reușit să obțină nici credite de la bănci, din cauza specificului minier al activității și a "mărimii capitalului social". Acesta se ridică la 24,18 milioane lei și compania are nevoie de 41 milioane lei pentru stația de neutralizare și separare.

Până la obținerea finanțării, Cupru Min intenționează să execute pe banii săi și în regie proprie câteva din lucrările adiacente stației, incluse și în planul de investiții pe 2017, respectiv un sistem de separare a apelor neutre de apele acide (investiție de 1,35 milioane lei, din care pentru 2017 sunt programate lucrări de 450.000 lei) și unul de transport al laptelui de var la stația neutralizare (6,2 milioane lei, lucrări de 1,2 milioane lei anul acesta).

Hashtagul #REZIST devine subiect de proces: L-am desenat cu mâna mea pe o pânză, dar a fost înregistrat de altcineva la OSIM pentru a fi marcă a unui partid CITEȘTE ȘI Hashtagul #REZIST devine subiect de proces: L-am desenat cu mâna mea pe o pânză, dar a fost înregistrat de altcineva la OSIM pentru a fi marcă a unui partid

Proiectul stației este mai vechi, fiind menționat și în planul de afaceri al companiei pentru perioada 2016-2018.

"Necesitatea realizării instalației de recuperare a metalelor se datorează cheltuielilor foarte mari ce se înregistrează pentru neutralizarea apelor acide provenite de pe haldele de steril, fiind oportună găsirea unei soluții de recuperare a metalelor grele din apele acide, care prin valorificare ar acoperi, chiar și parțial, cheltuielile de neutralizare. Prin realizarea proiectului de recuperare a cuprului din minereul sărac prin procedee biotehnologice s-ar obține următoarele avantaje: se realizează ecologizarea zonei Văii Șesei prin utilizarea în circuit închis a tuturor apelor acide scurse de pe halde, ca materie primă în instalația de recuperare, și se obțin produse finite de calitate superioară ușor valorificabile pe piață, întrucât piața cuprului este deficitară", se menționa în planul respectiv.

Anul trecut, fostul Guvern tehnocrat Cioloș a modificat și simplificat legislația acordării ajutorului de stat, motivația demersului fiind situația unor companii de stat care ”reclamă analizarea cu celeritate a măsurilor de sprijin din partea statului”, potrivit exprimării din instrumentul de motivare a draftului de legislație. Acesta se referea și la posibilitatea ca Ministerul Economiei să acorde un ajutor individual Cupru Min SA Abrud pentru recuperarea metalelor din apele acide provenite de pe haldele de steril.

VIDEO&FOTO Prințul Charles s-a plimbat prin Centrul Vechi al Bucureștiului, oprindu-se și la Hanul lui Manuc CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Prințul Charles s-a plimbat prin Centrul Vechi al Bucureștiului, oprindu-se și la Hanul lui Manuc

Cupru Min deține drepturile de exploatare pentru cel mai mare zăcământ de cupru din România, de la Roșia Poieni. În ultimii 8 ani s-a încercat de două ori privatizarea Cupru Min, tentativele eșuând de fiecare dată. Programul de guvernare al actualului Guvern prevede menținerea companiei în proprietatea statului.

Cupru Min a terminat anul 2016 cu un profit brut de 3,95 milioane lei, în ușoară scădere față de cel de 4,15 milioane lei raportat în 2015, și cu venituri totale de 139,36 milioane lei, cu 3,3% mai mici comparativ cu anul anterior. 

Pe de altă parte, în ianuarie 2017, compania a anunțat, printr-un comunicat, că 2016 a fost cel mai bun an din istoria societății, care a realizat cea mai mare producție de cupru, a reușit să își plătească toate datoriile și a mărit salariile angajaților, care erau nemodificate din anul 2013.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
cupru min
ajutor de stat
ministerul economiei
rosia poieni
minereu cupru
productie cupru
halde de steril