Enel investește 180 milioane euro într-un parc eolian din Africa de Sud

Enel investește 180 milioane euro într-un parc eolian din Africa de Sud
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 mai 2019

Grupul energetic italian Enel, prin divizia sa de energie regenerabilă Enel Green Power RSA (EGP RSA), a început lucrările pentru construcția parcului eolian Oyster Bay, cu o capacitate de aproximativ 140 MW, în municipalitatea Kouga din provincia Eastern Cape din Africa de Sud, o investiție de 180 milioane euro, a anunțat, luni, compania.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Construcția parcului Oyster Bay, al patrulea proiect eolian din Africa de Sud al Grupului Enel, ar deveni operațional în al doilea trimestru din 2021, potrivit companiei, scrie News.ro.

Statul își blochează singur accesul la cei minim 200 milioane dolari din privatizarea Rompetrol Rafinare, pe care și-i bugetează pe hârtie din 2016 încoace CITEȘTE ȘI Statul își blochează singur accesul la cei minim 200 milioane dolari din privatizarea Rompetrol Rafinare, pe care și-i bugetează pe hârtie din 2016 încoace

"Odată cu începerea construcției celui de-al patrulea proiect eolian din Africa de Sud, în provincia Eastern Cape, continuăm să contribuim la dezvoltarea socio-economică a zonei, prin energia cu zero emisii și prin inițiativele menite să creeze valoare comună. Aceste inițiative includ modelul inovator implementat pe șantierul de construcție al Oyster Bay, precum și activitățile sustenabile centrate pe educația științifică și tehnologică în zona din vecinătatea proiectului nostru. Privind înainte, vom continua să valorificăm multitudinea de resurse regenerabile din Africa de Sud, prin producția de energie sustenabilă, prin educație și dezvoltare", spune Antonio Cammisecra, director al Enel Green Power.

Programat să devină operațional în al doilea trimestru din 2021, parcul Oyster Bay, cu 41 de turbine eoliene, va genera aproximativ 568 GWh pe an, prevenind emisia unei cantități de aproximativ 590.000 tone de dioxid de carbon în atmosferă în fiecare an. Parcul eolian va fi susținut printr-un contract de furnizare a energiei pe 20 de ani cu Eskom, companie de utilități Sud-Africană, ca urmare a licitației organizate de guvernul Sud African prin programul Renewable Energy Independent Power Producer Procurement Programme (REIPPPP), prin care Grupul Enel a câștigat cinci proiecte eoliene de 700 MW, în aprilie 2015, în cea de-a patra rundă a licitației.

EGP va utiliza instrumente și metode inovatoare în construcția parcului eolian. În plus, compania și-a asumat dezvoltarea locurilor de muncă în comunitățile din zona Oyster Bay, prioritizând, în același timp, educația, aceasta fiind cheia dezvoltării socio-economice, prin furnizarea de energie curată în școli prin intermediul unor sisteme de panouri fotovoltaice de dimensiuni mici, acordând elevilor burse în Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică (STEM) și susținând programe școlare în localitatea Kouga. EGP promovează STEM în comunitate și prin angajarea cu normă întreagă a trei profesori.

Enel Green Power este divizia de energie regenerabilă a Grupului Enel, cu prezență în Europa, America, Asia, Africa și Oceania. Enel Green Power este lider mondial în sectorul energiei verzi, cu o capacitate gestionată de peste 43 GW, printr-un mix de surse care include energia eoliană, solară, geotermală și hidroenergie.

viewscnt
Afla mai multe despre
parc eolian
enel