Fitch a înrăutățit perspectiva ratingului OMV, după ce austriecii au abandonat ținta pentru creșterea producției

Fitch a înrăutățit perspectiva ratingului OMV, după ce austriecii au abandonat ținta pentru creșterea producției
scris 5 apr 2016

Fitch Ratings a confirmat la 'A-' calificativul pentru datoriile pe termen lung ale OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom, însă a revizuit de la stabilă la negativă perspectiva atribuită ratingului, după ce grupul austriac a renunțat la ținta de producție pe termen mediu de 400.000 barili echivalent petrol/zi, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară. Fitch consideră că schimbul de active dintre OMV și Gazprom nu va avea un impact imediat asupra profilului operațional și financiar al grupului austriac.

"Estimăm că profilul operațional al OMV corespunde unui rating în partea superioară a intervalului 'BBB', în condițiile în care producția zilnică de petrol și gaze se va situa, pe termen mediu, în jurul a 300.000 barili echivalent petrol (bep), sub nivelul anticipat anterior", potrivit comunicatului.

Producția zilnică a grupului austriac s-a situat anul trecut la 303.000 bep, iar Fitch estimează că volumul nu va depăși 315.000 bep/zi pe termen mediu (2016-2018), din cauza scăderii producției în Libia și Yemen pe fondul situației politice incerte din regiune.

Calificativul 'A-' acordat OMV este sprijinit de profilul financiar conservator al grupului, arată Fitch. Cu toate că în prezent finanțele OMV se află sub presiune din cauza prețurilor scăzute pe piețele internaționale, agenția estimează că acestea vor reveni în 2018 la un nivel corespunzător calificativului 'A-'.

Schimbul de active dintre OMV și Gazprom vizează zăcăminte din Marea Nordului și Marea Norvegiei, și nu active din România CITEȘTE ȘI Schimbul de active dintre OMV și Gazprom vizează zăcăminte din Marea Nordului și Marea Norvegiei, și nu active din România

Fitch consideră că schimbul de active dintre OMV și Gazprom nu va avea un impact imediat asupra profilului operațional și financiar al grupului austriac.

Șeful OMV, Rainer Seele, a anunțat vineri că schimbul de active convenit în septembrie anul trecut cu Gazprom va viza dețineri ale OMV din Marea Nordului și Marea Norvegiei și nu va include active românești, răspunzând astfel speculațiilor din presă privind viitorul rafinăriei din România a grupului. Activele OMV din Marea Nordului și Marea Norvegiei vor fi oferite Gazprom în schimbul unei participații de aproape 25% la zăcământul de gaze naturale Urengoy din Siberia.

"Vom evalua implicațiile schimbului de active asupra profilului OMV odată ce vor exista clarificări cu privire la structura tranzacției", se arată în comunicatul Fitch.

Agenția notează că OMV a continuat să investească anul trecut în explorare și dezvoltare, chiar dacă nivelul investițiilor s-a redus cu 12% față de 2014, la 607 milioane de euro, însă grupul a abandonat planurile de a atinge o producție pe termen mediu de 400.000 bep/zi.

OMV Petrom și-a bugetat pentru 2016 revenirea pe profit și investiții în creștere CITEȘTE ȘI OMV Petrom și-a bugetat pentru 2016 revenirea pe profit și investiții în creștere

Ratingurile OMV ar putea fi influențate negativ de un eventual eșec al grupului în atingerea țintelor de producție stabilite pentru următorii ani, de creșterea cheltuielilor, de posibile schimbări legislative în statele în care activează, precum și de o eventuală retrogradare a calificativului suveran acordat României, principala piață a grupului austriac.

De cealaltă parte, o producție peste cea estimată de Fitch (de 300.000-315.000 bep/zi între 2015 și 2018) sau o mai bună diversificare a portofoliului OMV ar putea conduce la o îmbunătățire a calificativelor atribuite grupului, se arată în comunicat.

Grupul austriac OMV este acționarul majoritar al Petrom, cu o participație de 51,01%. Ministerul Economiei deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare 2,03%, iar 6,21% sunt tranzacționate liber la Bursa de Valori București.

OMV Petrom a înregistrat, anul trecut, prima pierdere netă de la preluarea companiei de către grupul austriac OMV, din cauza prăbușirii prețurilor la petrol, cu un rezultat negativ de 690 milioane lei, față de un profit net de 2,1 miliarde lei în 2014, și a anunțat că intenționează să propună acționarilor nedistribuirea de dividende pentru 2015.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
omv
fitch
petrom
rating
calificativ
perspectiva
productie