Fiul lui Cristi Borcea investește într-un sistem de baterii de stocare a energiei electrice

Capacitatea totală a instalațiilor de stocare de energie electrică din sistemul energetic național al României se va mări.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Fiul lui Cristi Borcea investește într-un sistem de baterii de stocare a energiei electrice

Compania Energy Data, deținută de mai mulți oameni de afaceri din București, printre care se numără și Mihai-Angelo Borcea, unul dintre copiii lui Cristi Borcea, investește 70 de milioane de lei la intrarea în municipiul Săcele, în apropiere de cartierul brașovean Dârste, într-un sistem de instalații de stocare a energiei electrice și într-o centrală fotovoltaică, o stație de transformare și racordare în rețeaua electrică de transport, rețele interioare de transport energie electrică, drumuri și racorduri, împrejmuire, stâlpi de iluminat și adăpost pentru echipamente electrice.

În total, vor fi instalate 135 de baterii de stocare a energiei electrice.

DECIZIE Guvernul scoate milioane de lei din Fondul de rezervă pentru despăgubirea exproprierilor necesare unei linii electrice vitale pentru ambele maluri ale Prutului CITEȘTE ȘI DECIZIE Guvernul scoate milioane de lei din Fondul de rezervă pentru despăgubirea exproprierilor necesare unei linii electrice vitale pentru ambele maluri ale Prutului

Investiția va fi realizată pe un teren de 2,6 hectare și constă în realizarea unei instalații de stocare a energiei electrice în baterii de tip Li-Ion, cu puterea instalată de 300 MW și capacitatea de stocare proiectată de 600 MWh, împreună cu infrastructura electrică și amenajările necesare funcționării acesteia, arată Biz Brașov.

„Necesitatea realizării proiectului rezultă din creșterea ponderii surselor regenerabile cu producție variabilă și din necesitatea asigurării unui echilibru permanent între producția și consumul de energie electrică. În acest context, instalațiile de stocare contribuie la creșterea flexibilității și siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național.

Instalația propusă va putea absorbi energia electrică din rețea în perioadele în care există disponibilitate și o va putea evacua ulterior, în funcție de necesitățile sistemului.

Funcționarea bidirecțională permite utilizarea controlată a energiei stocate, reducerea dezechilibrelor dintre producție și consum și adaptarea rapidă la variațiile de sarcină.

Conform soluției tehnice de racordare, instalația este prevăzută cu funcții de reglaj al puterii active, al puterii reactive și al tensiunii, precum și cu sisteme de monitorizare și control integrate.

Prin aceste funcții, proiectul va contribui la menținerea parametrilor de funcționare ai rețelei, la integrarea producției de energie din surse regenerabile și la creșterea capacității SEN de a răspunde variațiilor dintre producție și consum.

Prin urmare, realizarea proiectului este justificată de necesitatea introducerii unei capacități suplimentare de stocare și flexibilitate în sistemul energetic, cu efecte favorabile asupra siguranței, stabilității și fiabilității funcționării acestuia”, se arată într-un document depus la Direcția Județeană de Mediu Brașov spre aprobare.

Investiție strategică în România, la Marea Neagră. JT Grup Oil finalizează primul terminal privat de produse petroliere cu ieșire la Marea Neagră CITEȘTE ȘI Investiție strategică în România, la Marea Neagră. JT Grup Oil finalizează primul terminal privat de produse petroliere cu ieșire la Marea Neagră

România și-a adăugat capacitate de peste 300 MWh în doar o lună, o creștere de 17% față de 1 august. Cine sunt noii jucători intrați pe o piață efervescentă

Capacitatea totală a instalațiilor de stocare de energie electrică din sistemul energetic național al României a crescut cu 17% în ultima lună, de la 1.974,7 MWh la 1 august la 2.310 MWh la 1 septembrie, potrivit datelor operatorului de transport și sistem Transelectrica.

În termeni de putere instalată, creșterea a fost de 9,6%, de la 989,35 MW la 1.084,72 MW.

În cursul lunii august au început să funcționeze 4 sisteme de stocare noi, de 160,48 MWh (la Glodeni, operator Energyglod a lui Claudiu Șugar), 99,37 MWh (la Doicești - Solar PV Evo FRV a lui Andrei Pogonaru, Daniel Pîrvulescu și Radu Brașoveanu), 60,48 MWh (Lugoj – LJG Green Source Energy Gamma din grupul austriac LSG) și 15,048 MWh (Mihăilești – Bilro Sunny a Omnia Capital).

VIDEO Protecția Consumatorilor a intrat peste hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău. Amendă de 100.000 lei. Peste 500 de kilograme de alimente, retrase de la consum CITEȘTE ȘI VIDEO Protecția Consumatorilor a intrat peste hotelul din Saturn unde zeci de persoane au acuzat stări de rău. Amendă de 100.000 lei. Peste 500 de kilograme de alimente, retrase de la consum

Pe fondul opririi ambelor reactoare ale centralei nucleare Cernavodă, în august a fost consemnat și recordul de injecție în rețea al instalațiilor de stocare din România, cu o producție medie orară de 666 MW în intervalul orar 21-22 al zilei de 13 august și 644 MW în același interval al zilei următoare, plus mai multe medii orare cifrate semnificativ peste 500 MW, tot în orele de vârf de consum ale serii.

Recent, Transelectrica a anunțat că așteaptă racordarea a încă 1.000 MW de putere de stocare de energie electrică până la finalul anului.

ULTIMA ORĂ Conflict direct Germania-Rusia. Moscova, acuzată oficial de tentativa de atac cu dronă de pe aeroportul din Leipzig. Consulatul Rusiei din Bonn, închis CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Conflict direct Germania-Rusia. Moscova, acuzată oficial de tentativa de atac cu dronă de pe aeroportul din Leipzig. Consulatul Rusiei din Bonn, închis

Ministerul Energiei a aprobat recent o schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor în dezvoltarea instalațiilor autonome (stand-alone) de stocare în baterii a energiei electrice, cu finanțare nerambursabilă din Fondul de modernizare al UE.

Bugetul ajutorului de stat se ridică la 150 milioane euro, cu un număr estimat de 10 beneficiari, iar realizarea proiectelor finanțabile urmărește atingerea unei capacități totale instalate de stocare a energiei electrice de minimum 2.174 MWh.

Angela Merkel, mesaj către români CITEȘTE ȘI Angela Merkel, mesaj către români

De asemenea, dezvoltatorii de proiecte de construire de obiective energetice hibrid, care combină pe același amplasament unități de generare de electricitate cu sisteme co-locate de stocare a energiei produse de primele, pot fi scutiți de obligația de a constitui garanții financiare și pentru bateriile pe care le au în vedere, potrivit unui proiect legislativ.

Demersurile românești de încurajare a investițiilor în stocare au fost remarcate și de The Economist.

Pe de altă parte, Bulgaria are o capacitate însumată de stocare estimată la 16.200 MWh și o putere totală de 5.406 MW.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2536 -0.0019-0.04 %
1 USD4.5266 -0.0146-0.32 %
1 GBP6.1095 -0.0172-0.28 %
1 CHF5.5922 +0.0196+0.35 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite