Franța va închide până la sfârșitul lui 2016 cea mai veche centrală nucleară

Franța va închide până la sfârșitul lui 2016 cea mai veche centrală nucleară
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 mar 2016

Franța va închide până la sfârșitul lui 2016 cea mai veche centrala nucleară - Fessenheim - aflată în centrul unei dispute cu statele vecine Germania și Elveția, a anunțat, duminică, secretarul general al Partidului Europe Ecologie - Les Verts (EELV), Emmanuelle Cosse, numit luna trecută ministru al Locuinței, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Calendarul este cel repetat de câteva ori de președinte, 2016", a afirmat Emmanuelle Cosse, referindu-se la centrala Fessenheim, operațională din 1977.

Declarația vine după ce două publicații germane au revenit, vineri, asupra unui incident din 2014 la Fessenheim, care ar fi fost mai grav decât s-a anunțat. Cu toate acestea, în opinia Ministerului german al Mediului, însărcinat cu securitatea nucleară, Franța nu ar fi fost vinovată de nicio greșeală în acest caz.

Agenția pentru Siguranță Nucleară din Franța a anunțat că siguranța centralei este "pe ansamblu satisfăcătoare", dar politica energetică a Guvernului "ar putea duce la alegeri diferite" privind Fessenheim. Instituția a dat asigurări că nu este necesară închiderea centralei din punct de vedere al siguranței nucleare.

Președintele Consiliului de Supraveghere de la OMV demisionează din funcție CITEȘTE ȘI Președintele Consiliului de Supraveghere de la OMV demisionează din funcție

Vineri, un purtător de cuvânt al ministrului german al Mediului, Barbara Hendricks, a afirmat că centrala de la Fessenheim, în apropiere de frontiera cu Germania și Elveția, este "prea veche și ar trebui închisă cât mai curând posibil".

"Evident, un reactor atât de vechi are o mulțime de probleme tehnice", a explicat oficialul german și, "pentru noi, reactoare atât de vechi reprezintă un risc de securitate".
În plus, el a făcut referire la "îngrijorările locuitorilor din regiunile frontaliere".

Cancelarul Angela Merkel a anunțat că statul german va renunța în totalitate, până în 2022, la energia nucleară, în urma dezastrului atomic de la Fukushima (Japonia). 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
fessenheim
centerala nucleara