Gazprom negociază cu Iranul realizarea unor proiecte de infrastructură de export de gaze

Gazprom negociază cu Iranul realizarea unor proiecte de infrastructură de export de gaze
scris 24 mar 2017

Gigantul rus Gazprom și autoritățile iraniene negociază realizarea unor proiecte comune, printre care și exportul de gaze naturale, informează agenția iraniană Fars.

Potrivit adjunctului ministrului iranian al petrolului, Hamid Reza Araqi, care conduce și Compania Națională de Gaz a Iranului, cele două state nu sunt rivale pe piața gazului, iar cooperarea dintre ele ar fi benefică pentru ambele.

Araqi a declarat că deja au fost formate grupuri de lucru ruso-iraniene care să analizeze posibilele proiecte și activități comune de pe urma cărora să profite atât Iranul, cât și Gazprom.

Foarte probabil, o eventuală colaborare vizează în special proiecte de infrastructură, deficitară în zonă, și anume crearea de coridoare de transport de gaz și construirea unor depozite de gaze, și mai puțin explorarea și producția de gaz.

Potrivit lui Araqi, până în prezent nu a fost identificat niciun astfel de proiect, însă, până la finalul acestui an, ministrul iranian susține că se va depăși deja faza de analiză și se va trece la implementarea unora dintre proiectele care urmează a fi convenite de partea iraniană cu Gazprom.

Rusia și Iran sunt două dintre statele cu cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume și ambele au fost supuse, în ultimul timp, unor presiuni din partea Occidentului și în special a Statelor Unite. Atât Iranul, cât și Rusia, au fost subiectul unor sancțiuni economice impuse de Occident, în cazul Iranului, acestea fiind parțial ridicate. Noul președinte al SUA, Donald Trump, a afișat însă, de la instalarea sa în funcție, un puternic discurs critic la adresa Iranului.

Gazprom se află în plină campanie de asigurare a unor noi rute de export de gaz, marți semnând un memorandum de înțelegere cu italienii de la Eni, prin care demonstrează că nu vrea să renunțe la ideea realizării unei conducte pentru alimentarea cu gaze a sudului Europei, în pofida eșecului proiectului South Stream. Memorandumul vizează analizarea oportunității realizării unui coridor de transport sudic al gazelor rusești către Europa, coridor care ar trebui să fie prelungirea Turkish Stream, proiect deja aprobat de Rusia și Turcia.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
export
gaze
iran
gazprom