Hidroelectrica modernizează cinci stații de 20kV

Hidroelectrica modernizează cinci stații de 20kV
scris 23 iun 2021

Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a anunțat că a semnat contractul pentru modernizarea stațiilor de 20 kV Voila, Viștea, Arpașu, Scoreiu și Avrig, amplasate pe sectorul Olt Superior, contract în valoare de 1,2 milioane lei fără TVA.

Ce se va întâmpla pe piața de energie din România, investițiile pregătite și ultimele date legate de liberalizarea pieței de electricitate vor fi anunțate la Videoconferința Profit Energy.forum, care va fi organizată cu sprijinul Electrica Furnizare, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, Biriș Goran, Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) și Hidroelectrica, urmând să fie transmisă în direct și de PROFIT NEWS TV

Detalii pot fi văzute AICI

”Hidroelectrica a semnat contractul pentru modernizarea stațiilor de 20 kV Voila, Viștea, Arpașu, Scoreiu și Avrig, amplasate pe sectorul Olt Superior. Lucrările, estimate inițial la 1.388.566,75 lei fără TVA, urmează a fi executate de asocierea Energotehnica (Lider), Energoconsult (asociat)  Energototal (asociat), care și-a adjudecat contractul de achiziție sectorială la valoarea de 1.208.285 lei fără TVA”, a informat compania.

ULTIMA ORĂ PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ PSD a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Celulele care intră actualmente în componența stațiilor de 20 kV vor fi înlocuite în totalitate cu celule prefabricate noi, metalice, închise, de interior. De asemenea, celula pentru LEA va fi echipată cu întreruptor debroșabil, iar celula de transformator va fi dotată cu siguranțe fuzibile montate pe cărucior debroșabil, scrie News.ro.

”Ne-am propus lucrări de anvergură pe zona de modernizare și retehnologizări, care să consolideze obiectivele pe care societatea noastră le are în portofoliu.  După modernizarea stațiilor de 110 kV, realizată de Hidroeloectrica prin contractul semnat în anul 2019 cu TIAB, continuăm lucrările pe sectorul Olt Superior cu modernizarea stațiilor de transformare de 20kV Intenția noastră este de a introduce cât mai multe din capacități într-un nou ciclu de viață și exploatare,astfel încât să avem siguranța că acestea vor răspunde cu promptitudine și eficiență  la orice solicitări ale sistemului energetic național”, a declarat Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica.

Oltul Superior cuprinde sectorul dintre acumularea Venetia (Hoghiz) și confluența cu râul Lotru, are o lungime de 145 km si o cădere brută de 131 m și este alcătuit din 11 centrale, distingându-se trei subsectoare diferite.

Sectorul Voila – Avrig cuprinde cinci trepte de egală cădere, cu o diferență de nivel de 10 metri. Centralele hidroelectrice de pe acest sector sunt: Voila, Viștea, Arpașu, Scoreiu și Avrig, acestea totalizând o putere instalată de 71 MW și având o producție medie de energie de 174,3 GWh/an.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
energie