INFOGRAFIC De ce ar avea nevoie Romgaz de gazele din Neptun Deep? Producția companiei, deși s-a majorat cu 16% față de 2020, este sub cea din 2019

INFOGRAFIC De ce ar avea nevoie Romgaz de gazele din Neptun Deep? Producția companiei, deși s-a majorat cu 16% față de 2020, este sub cea din 2019
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 2 nov 2021

Finalizarea negocierilor cu gigantul american Exxon în vederea preluării a 50% din participația la proiectul offshore Neptun Deep pare a fi bună pentru Romgaz. Principalul producător de gaz autohton se confruntă, chiar dacă într-o mai mică măsură decât concurentul și partenerul său în proiect, grupul OMV Petrom, cu un declin natural al producției. Astfel, chiar dacă în primele 9 luni ale anului și-a majorat producția cu aproape 16% față de cea din perioada similară a anului trecut, când a fost afectat de scăderea cererii ca urmare a carantinării economiei, aceasta se află la un nivel cu 6% sub cel prepandemic, din 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Producția Romgaz din primele trei trimestre s-a situat la 23,99 milioane barili echivalent petrol (bep), cu 15,9% mai mare față de cea din aceeași perioadă a anului trecut, de 20,69 milioane bep, și cu 5,9% sub cea din perioada ianuarie-septembrie 2019, de 25,5 milioane bep.

O revenire puternică a fost înregistrată în trimestrul al treilea, în care Romgaz a extras 7,69 milioane bep, cu aproape o pătrime peste cantitatea extrasă în penultimul trimestru al anului trecut, de 6,16 milioane bep.

Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0 CITEȘTE ȘI Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0

Cu toate acestea, producția din trimestrul al treilea al acestui an se situează cu 4,6% sub cea din trimestrul similar al anului 2019 și cu 8,6% sub cea din perioada iulie-septembrie 2018.

INFOGRAFIC De ce ar avea nevoie Romgaz de gazele din Neptun Deep? Producția companiei, deși s-a majorat cu 16% față de 2020, este sub cea din 2019

Romgaz și gigantul petrolier american ExxonMobil au finalizat negocierile de preluare integrală a sucursalei românești a ExxonMobil, care deține 50% din drepturile aferente concesiunii perimetrului offshore de gaze naturale Neptun Deep din Marea Neagră, cu rezerve estimate între 42 și 84 miliarde metri cubi.

Zăcămintele onshore, dar și cele offshore (exploatate în prezent de OMV Petrom) sunt îmbătrânite, declinul natural al producției interne înregistrând o rată anuală de 10% în ultima perioadă.

Potrivit operatorilor din piață, în acest ritm și în absența declanșării producției în Marea Neagră, România va importa 50% din necesarul de consum de gaze în cel mult 10 ani.

Cele mai mari amenințări informatice pentru companii CITEȘTE ȘI Cele mai mari amenințări informatice pentru companii

Dacă ar porni producția de gaze offshore, de la o producție internă de 8,7 miliarde metri cubi în 2020, potrivit unui raport statistic al BP, România va ajunge la un nivel de 14-15 miliarde metri cubi pe an în perioada 2027-2029.

Iar în cazul în care consumul intern se va păstra în intervalul de 10-12 miliarde metri cubi pe an, România ar putea deveni independentă de gazul rusesc și chiar să și exporte 20-25% din producția internă.

Principalul impediment în adoptarea unei decizii finale de investiție în Neptun Deep, după finalizarea preluării participației Exxon de către Romgaz, este modificarea Legii offshore de către Parlament.

După finalizarea tranzacției, ținând cont că statul român va avea un rol major în proiect (controlează Romgaz, unde are 70% din acțiuni, deținând și alte 20% din acțiunile OMV Petrom), nu ar mai exista niciun motiv pentru ca parlamentarii să modifice Legea offshore.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
producție
neptun deep
exxon