După blocada americană asupra tancurilor petroliere din Venezuela în decembrie și capturarea președintelui Nicolás Maduro la începutul lunii, livrările venezuelene către Cuba s-au oprit complet.
Astfel, Mexicul a devenit singurul furnizor major de țiței al Havanei, rol care l-a plasat în centrul presiunilor americane.
Donald Trump a afirmat că ”Cuba este gata să cadă” și a promis: ”NU VA MAI FI NICI PETROL, NICI BANI PENTRU CUBA – ZERO!”, scrie Reuters,
Oficial, președinta Claudia Sheinbaum insistă că livrările continuă conform contractelor pe termen lung și constituie ”ajutor internațional”. Totuși, sursele afirmă că în interiorul guvernului are loc o reevaluare intensă, de teamă că menținerea exporturilor ar putea atrage represalii americane într-un moment în care Mexicul încearcă să renegocieze tratatul comercial USMCA și să demonstreze că luptă eficient împotriva cartelurilor, arată News.ro.
Sursele susțin că sunt luate în calcul trei scenarii: oprirea completă a livrărilor, reducerea volumelor sau continuarea la nivel actual.
Președinția mexicană a transmis că țara ”a fost mereu solidară cu poporul Cubei” și că trimiterea petrolului și prezența medicilor cubanezi în Mexic ”sunt decizii suverane”.
Presiunea administrației Trump asupra Mexicului s-a intensificat în ultimele săptămâni. Trump a declarat că țara este ”condusă de carteluri” și că atacuri terestre americane ar putea fi iminente. Sheinbaum a avertizat că orice intervenție militară unilaterală ar încălca grav suveranitatea națională.
Într-o convorbire telefonică recentă, Trump a întrebat-o despre livrările de petrol și despre miile de medici cubanezi aflați în Mexic. Președinta a susținut că petrolul reprezintă ”ajutor umanitar”, iar acordul privind medicii respectă legislația mexicană. Trump nu a cerut în mod direct oprirea livrărilor, spun sursele.
Îngrijorările cresc și din cauza activității sporite a dronelor americane de tip MQ-4C Triton deasupra Golfului Mexic, care par să urmărească rutele tancurilor mexicane ce pompează combustibil către Cuba.
Cuba, puternic afectată de criza economică, sancțiuni și lipsa combustibilului, depinde de importurile de produse rafinate pentru generarea electricității, transport și aviație. Reducerea livrărilor ar risca un colaps energetic total. Oficialii mexicani se tem că prăbușirea Cubei ar declanșa un val masiv de migrație către Mexic.
Între ianuarie și septembrie anul trecut, Mexicul a trimis Havanei aproximativ 17.200 barili/zi de țiței și 2.000 barili/zi de produse rafinate, în valoare de circa 400 milioane de dolari.
Cu Venezuela ieșită temporar din joc și cu supravegherea militară americană în creștere în regiune, este improbabil ca alt furnizor să îndrăznească să înlocuiască aceste livrări.

















