Ministerul Energiei a revocat patru administratori ai Romgaz și a numit membri provizorii, între care și șeful ANAF

Ministerul Energiei a revocat patru administratori ai Romgaz și a numit membri provizorii, între care și șeful ANAF
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 apr 2017

Ministerul Energiei a revocat patru membri din consiliul de administrație al Romgaz, una din cele mai profitabile companii ale statului, și a numit în locul acestora alți patru membri, însă doar cu mandate provizorii de patru luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ministerul Energiei i-a revocat, prin reprezentanții săi, din calitatea de administratori pe Dumitru Chisăliță, Aristotel Marius Jude, Răzvan Florin Stoicescu și Aurora Negruț, ca urmare a expirării mandatelor în cursul lunii mai 2017, arată raportul companiei transmis Bursei de Valori București (BVB), scrie News.ro.

În locul lor au fost numiți patru administratori provizorii: Bogdan-Nicolae Stan (actualul președinte al ANAF), Alexandru Chirilă, Gheorghe - Gabriel Gheorghe și Virgil Metea, directorul general al Romgaz.

"Se stabilește durata mandatului membriilor provizorii ai consiliului de administrație de patru luni în conformitate cu prevederile art. 64 din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a a întreprinderilor publice", arată raportul.

De asemenea, a fost stabilită remunerația fixă a membrilor provizorii ai consiliului de administrație, "egală cu media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform clasificării activităților din economia națională".

Acționarii nu au aprobat însă propunerea de repartizare a profitului net aferent anului trecut și nici participarea salariaților la profit.

Mitropolitul Banatului și ministrul Energiei vor să convingă firmele timișorene să angajeze 2.400 de disponibilizați ai CE Oltenia și Hunedoara SA CITEȘTE ȘI Mitropolitul Banatului și ministrul Energiei vor să convingă firmele timișorene să angajeze 2.400 de disponibilizați ai CE Oltenia și Hunedoara SA

Acționarii au respins, totodată, acordarea unui dividend brut pe acțiune aferent exercițiului financiar 2016, în valoare de 2,49 lei/acțiune.

Conducerea Ministerului Energiei s-a arătat luna aceasta nemulțumită de actualii membri din consiliile de supraveghere și de administrație ale Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz. Ministerul Energiei a anunțat luna aceasta că toate propunerile sale în consiliile de supraveghere și de administrație ale Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz sunt provizorii, pentru o perioadă de patru luni, urmând să demareze procedurile de recrutare a unor noi membri cu mandate pline, de patru ani, în condițiile în care analiza performanțelor vechilor membri arată că prelungirea mandatelor acestora nu ar fi o soluție optimă pentru companii.

"Un argument pentru schimbarea actualilor membri ai consiliului de supraveghere îl reprezintă atât investițiile pe care le are în pregătire Romgaz, atât pe partea producerii de energie electrică pe bază de gaze naturale, cât și pe partea de stocare a gazelor în perspectiva începerii exploatărilor în perimetrele din Marea Neagră", susținea Ministerul Energiei.

Profitul net al Romgaz a scăzut cu 14,2% în 2016, până la 1,02 miliarde lei (circa 227 milioane euro), pe fondul diminuării cifrei de afaceri cu 15,8%, activitatea producătorului fiind afectată de scăderea consumului de gaze.

Compania a realizat în 2016 investiții de 497,7 milioane lei (10 milioane euro), nivel la jumătate față de cel atins în 2015, de 938 milioane lei.

Producția de gaze a companiei a scăzut anul trecut cu 24,1%, la 4,22 miliarde metri cubi, de la 5,56 miliarde mc în 2015.

Romgaz are circa 6.200 de angajați și, alături de OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV, concentrează aproape toată producția de gaze naturale a României.

Acțiunile companiei se tranzacționează pe piața Bursei de Valori din București (BVB) și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal este statul român, cu o participație de 70%.

Compania are în prezent o valoare de piață de 11,8 miliarde lei (2,6 miliarde euro).

Profit.ro organizează, în 15 mai, la Hotel Intercontinental, cu începere de la ora 9.00, Profit Energy.forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții autorităților și asociațiilor de reglementare din domeniul energiei, șefi de companii care activează în sectorul energetic, avocați și consultanți, pentru a dezbate provocările actuale și viitorul sectoarelor energetice. Pentru detalii și înregistrări, AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz
bogdan-nicolae stan