Ministerul Energiei anunță că inițiază cadrul legislativ care permite românilor să consume energie electrică regenerabilă, produsă local sau în vecinătate

Ministerul Energiei anunță că inițiază cadrul legislativ care permite românilor să consume energie electrică regenerabilă, produsă local sau în vecinătate
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mai 2024

Ministerul Energiei anunță că inițiază un Grup de Lucru pentru dezvoltarea Comunităților de Energie în România și lansează invitația de aderare la Grup entităților interesate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Potrivit instituției, scopul inițiativei este de a accelera crearea cadrului legislativ pentru ca toți consumatorii de energie electrică din România să poată beneficia de energia regenerabilă produsă la propriul loc de consum sau produsă în cadrul unei comunități de energie din care aceștia fac parte. ”Lansăm o inițiativă benefică pentru toți cetățenii României: dreptul de a-și produce propria energie electrică, dar și să consume la prețuri mai mici energia produsă într-o astfel de comunitate”, spune ministrul Sebastian Burduja.

Volumul lucrărilor de construcții a scăzut CITEȘTE ȘI Volumul lucrărilor de construcții a scăzut

“Lansăm o inițiativă benefică pentru toți cetățenii României: dreptul de a-și produce propria energie electrică, dar și să consume la prețuri mai mici energia produsă într-o astfel de comunitate. În cadrul acestei măsuri, am instituit Grupul de Lucru pentru dezvoltarea Comunităților de Energie în România. Scopul nostru este de a oferi tuturor consumatorilor de energie electrică din țara noastră posibilitatea de a se bucura de energia regenerabilă, fie produsă la domiciliu, fie în cadrul unei comunități energetice locale. Această inițiativă nu doar că va aduce o reducere a costurilor cu energia electrică și a dependenței noastre de sursele tradiționale de energie, ci va ajuta la reducerea sărăciei energetice și va deschide și o nouă eră a sustenabilității și autonomiei energetice pentru fiecare român”, spune Sebastian Burduja, ministrul energiei, scrie News.ro

Ministrul arată că, pentru ca România să valorifice pe deplin potențialul său solar, este necesar un cadru stabil și de sprijin care să stimuleze inovația și investițiile.

”Îmi doresc un sistem energetic care să atingă cei 3D: decarbonare, digitalizare, descentralizare. Încurajăm toate entitățile interesate să se alăture Grupului de Lucru și să contribuie la crearea unui cadru legislativ modern și flexibil, care să permită implementarea acestei viziuni îndrăznețe pentru viitorul nostru energetic”, precizează el.

Potrivit ministerului, Ppața fotovoltaică din România a intrat într-o nouă perioadă de creștere accelerată, impulsionată de contextul actual de securitate, necesitatea tranziției ecologice și un cadru de reglementare favorabil.

”Cu o medie de 1.900 până la 2.400 de ore anuale de lumină solară, România are un potențial natural semnificativ pentru dezvoltarea solară fotovoltaică. În urma unei analize realizate de specialiști din Ministerul Energiei, numai în București ar putea fi instalate până la 680.000 kW (680 MW) de panouri fotovoltaice. Pentru a obține o astfel de putere, pe toate acoperișurile neutilizate ar putea fi instalate panouri fotovoltaice. Potențialul de producție este de aproape 835 milioane kWh. Energia electrică ar fi suficientă pentru aproximativ 695.000 locuințe”, subliniază Ministerul Energiei.

FOTO O nouă șosea de centură inagurată în România CITEȘTE ȘI FOTO O nouă șosea de centură inagurată în România

Valorile menționate sunt estimări și reprezintă un ordin de mărime, mult peste necesarul real și realist, dar rămân totuși impresionante. Datele ne arată că prin potențialul energetic se poate îmbunătăți nivelul de trai al indivizilor și familiilor și să fie construită o societate românească rezilientă și competitivă.

Ministerul Energiei se angajează să colaboreze strâns cu toți actorii implicați - de la consumatori, organizații neguvernamentale și comunități locale, până la industrie și sectorul public - pentru a asigura că fiecare român poate beneficia de oportunitatea de a deveni producător de energie sau de a consuma energie verde în cadrul unei comunități energetice.

”Prin această inițiativă, Ministerul Energiei demonstrează că România este pe drumul corect către un viitor sustenabil și independent energetic. Prima întâlnire va fi organizată la începutul lunii iunie”, mai anunță ministerul. 

viewscnt
Afla mai multe despre
ministerul energiei
energie electrică regenerabilă