Nuclearelectrica a cumpărat uraniu din Kazahstan și îl prelucrează la Feldioara

Nuclearelectrica a cumpărat uraniu din Kazahstan și îl prelucrează la Feldioara
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 apr 2023

Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a cumpărat concentrat de uraniu din Kazahstan, în baza acordului-cadru pe 4 ani despre care a relatat Profit.ro, acesta urmând să fie prelucrat la uzina Feldioara, achiziționată de SNN de la Compania Națională a Uraniului (CNU), aflată în insolvență.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit SNN, în data de 28 decembrie 2022 a fost finalizată achiziția unor active din fluxul de procesare a concentratului de uraniu tehnic din cadrul Sucursalei CNU Feldioara, precum și achiziția dreptului de proprietate asupra terenului aferent acestor active de la Ministerul Energiei, prin concesiune către Nuclearelectrica.

Vânzările Dacia din Marea Britanie au crescut cu peste 30% CITEȘTE ȘI Vânzările Dacia din Marea Britanie au crescut cu peste 30%

Activele care au intrat în proprietatea SNN, prin finalizarea tranzacției menționate, au fost închiriate către FPCU Feldioara (filială a SNN) pentru operarea și demararea procesului de producție. În perioada ianuarie - martie 2023, au fost întreprinse toate demersurile necesare pentru autorizarea procesului de producție și pregătirea instalațiilor pentru începerea prelucrării.

"Decizia strategică de a achiziționa o parte din activele Feldioara necesare pentru procesarea materiei prime a avut ca scop păstrarea și dezvoltarea ciclului integrat al combustibilului nuclear românesc, a capacităților de producție integrată din SNN și, în egală măsură, asigurarea producției de fascicule de combustibil și a funcționării optime a CNE Pitești și CNE Cernavoda, în contextul extinderii capacității centralei nucleare, la un cost de tranzacție avantajos. Cu proiecte de investiții în valoare de 12 miliarde de euro pentru următorul deceniu, scopul nostru este de a consolida capacitățile nucleare și de a oferi României o capacitate investițională deplină", a declarat CEO-ul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.

FOTO Adrian Ghenie - O nouă lovitură, pe piața asiatică CITEȘTE ȘI FOTO Adrian Ghenie - O nouă lovitură, pe piața asiatică

Simultan cu operaționalizarea Sucursalei Feldioara, a fost semnat un contract subsecvent cu furnizorul calificat Kazatomprom, compania de stat de profil din Kazahstan, pentru asigurarea necesarului tehnologic pentru productia de dioxid de uraniu (UO2). În aceeași perioadă, au fost întreprinse toate demersurile necesare pentru transportul concentratului tehnic de uraniu și livrarea cantităților contractate pentru a asigura începerea producției odată cu operationalizarea filialei.

Transportul a fost efectuat pe ruta Trans-Caspică (coridorul de mijloc) în condiții optime și într-un timp foarte scurt. Realizarea acestui transport și aprovizionarea cu concentrat tehnic de uraniu, pentru a doua oară pe această rută,  au confirmat faptul că această opțiune este una viabilă și poate fi consolidată în viitor″, a precizat SNN.

FOTO Ultimatum de la Guvern pentru constructorul Pasajului Berceni: Dacă nu terminați până pe.... CITEȘTE ȘI FOTO Ultimatum de la Guvern pentru constructorul Pasajului Berceni: Dacă nu terminați până pe....

"Retehnologizarea Unității 1, proiectul Unităților 3 și 4, dezvoltarea reactoarelor modulare mici în cooperare cu compania americană NuScale, vor contribui cu energie curată la stabilitatea energetică a României, la dezvoltarea socio-economică, la dezvoltarea industriei nucleare și la formarea unei noi generații de ingineri. Realizarea acestor proiecte necesită o infrastructură solidă a ciclului combustibilului nuclear și toate sunt suprapuse misiunii SNN de a reenergiza România cu energie curată dincolo de anii 2030", a mai spus Cosmin Ghiță.

După cum a relatat Profit.ro, în ultima parte a anului trecut, Nuclearelectrica a încheiat în urma unei licitații, un acord-cadru pe 4 ani cu ambii producători de profil care au depus oferte, în baza căruia va achiziționa în total, în perioada respectivă, până la 1.500 de tone de concentrat de uraniu natural cu concentrație de 65%. Aceștia sunt Cameco Corporation din Canada și compania de stat Kazatomprom din Kazahstan, fostul furnizor al Nuclearelectrica.

BNR a intrat puternic în piața de titluri de stat, printr-un sistem folosit în pandemie să sprijine Guvernul. Operațiune atipică CITEȘTE ȘI BNR a intrat puternic în piața de titluri de stat, printr-un sistem folosit în pandemie să sprijine Guvernul. Operațiune atipică

Competiția dintre cei doi producători va fi reluată pentru fiecare contract subsecvent care va fi atribuit de SNN pe perioada acordului-cadru.

În primăvara lui 2022, la lansarea procedurii de achiziție, Nuclearelectrica estima o valoare totală a acordului-cadru de 180 milioane dolari plus TVA. La perfectarea acordului-cadru, acesta a fost estimat la 224,22 milioane dolari plus TVA în condițiile ofertei Cameco, adică cu aproape 25% mai sus, respectiv la 253,5 milioane dolari în baza ofertei Kazatomprom (+40,8%).

viewscnt
Afla mai multe despre
nuclearelectrica uraniu kazahstan
nuclearelectrica uzina feldioara
centrala nucleară cernavodă uraniu